baticu

Amintirile unui Alpinist carte pe care Baticu o scrie despre aventurile lui alpine.
Mi-a placut sa o citesc, sa regasesc parte din trairile mele montane in carte.
Am pus pe blog exact ce am considerat ca trebuie sa stie oricine despre munte si alpinisti, despre cum au evoluat lucrurile in alpinismul romanesc, despre cum e sa te simti strain in alta tzara, etc.

M-a distrat sa gasesc in carte o faza geniala despre Buletinul Alpin. Am postat acum 2 luni urmatoarele:
http://www.mielu.ro/blog/index.php?/archives/232-ARTICOL-Buletinul-Alpin-Martie-1938-O-lamurire.html
In cartea lui Baticu, despre acelasi lucru:
http://www.mielu.ro/blog/index.php?/archives/386-BATICU-povestea-cu-buletinul.html

Un fel de versiunea oficiala si cea pentru cititori. MINUNAT !


Baticu este un tip simpatic, mi-a placut ca nu s-a luat de multa lume in cartea lui, desi la ce valoare avea in 1930 putea sa scrie despre oricine cam orice. S-a luat foarte pe departe de Emilian Cristea un alt "greu". Foarte tare !


Pentru cei care vor sa citeasca cartea, nu stiu cat de legal sau ilegal, dar se gaseste pe http://harti-carti.mielu.ro

Baticu, a umplut goul cat timp eu am fost plecat intr-un mic concediu in Bratislava. Promit sa nu mai fac!

M-am îngrozit cînd am citit c?, dup? 1898, cînd Societate? carpatin? „Sinaia" a desfundat Pe?tera Ialomi?ei, construind pode?e ?i balustrade pe o lungime de peste 400 de metri cît avea Pe?tera dup? desfundare, în loc de 100, montînd l?mpi cu petrol pentru a putea fi vizitat acest monument al naturii, ei, „turi?tii", au început s? trag? cu pistolul, la ?int?, în l?mpile cu petrol, în draperii, în stalactite ?i în stalacmite; c? ace?ti „turi?ti", pentru a nu pl?ti infima tax? de intrare, au b?tut pe paznic, în repetate rînduri, determinîndu-l s? renun?e la aceast? slujb?. Iat? o singur? relatare de acest gen, cutremur?toare: „Acum, gra?ie vechei Societ??i carpatine din Sinaia prin energia mult regretatului ei pre?edinte Arhimandritul Nifon fost stare? al mîn?stirii Sinaia, care a l?rgit Pasagiul în 1897, trecerea mai departe se poate face relativ u?or... (dincolo de Grota Mihnea Vod? — 110 m)... Au fost Vandali (c?ci nu-i putem numai altfel) cari au tras la ?int? cu revolverul în draperiile bol?ilor ?i în l?mpile cu petrol instalate de Societatea carpatin? numai pentru pl?cerea de a auzi un formidabil ecou", . Ce a urmat se ?tie. Totul a fost distrus.

M-am îngrozit cînd am citit c? „turi?tii" au dat foc, în Octombrie 1911 , casei de la Vîrful Omul, construit? de “Societatea carpatin? „Sinaia" în anul 1900 .

M-am îngrozit citind în primul anuar al T.C.R., publicat în 1926: „...c?ci prin vandali desemn?m pe acei pseudo-turi?ti, pseudo-alpini?ti, cari se vede c? descind direct din barbarii n?v?litori, cari, ca ?i hunii lui Atila, l?sau în urma lor numai foc ?i pîrjol. A?a ?i cu ace?ti nemernici, îmbr?ca?i în haine de om civilizat, dar cu sufletul r?mas tot necioplit, cari stric?, sparg ?i murd?resc tot pe unde trec".

M-am îngrozit v?zînd cu ochii mei cum baraca ce a servit ca dormitor muncitorilor care au în?l?at monumentul Cruceai eroilor de pe Caraiman, l?sat? turi?tilor, dup? terminarea lucr?rilor în 1928 a fost ars? de turi?ti bucat? cu bucat?, începînd cu b?ncile ?i terminînd cu camerele .

M-am îngrozit cînd am v?zut distruse marcajele ?i pancartele indicatoare, f?cute ?i puse de C.A.R. ?i de alte asocia?ii cu mare trud? ?i jertfa de timp ?i de bani.

M-a îngrozit zgomotul în nop?ile dormite în cabane sau în vile, unde „turi?tii", în loc s? se odihneasc?, ca a doua zi ?ase duc? s? vad? frumuse?ile naturii, cu tranzistoare ?i alte instrumente zgomotoase, f?ceau din noapte o tortur?.

Cînd Nae Dimitriu a p?truns în circurile V?ii Albe a dat diferite denumiri circurilor, pere?ilor, fisurilor ?i ?ancurilor. Peretele dinspre est, asem?n?tor în oarecare m?sur? cu cei din Alpi, este str?b?tut de o „cr?p?tur?", v?zut? ?i din Bu?teni, c?reia i s-a spus Fisura Mare.

Acest perete ?i aceast? „cr?p?tur?" m-a atras, poate din cauza disputei lui Nae Dimitriu cu Nicu Com?nescu, dar ?i pentru asem?narea cu pere?i din Dolomi?i, pe care m? c???rasem. Dup? întoarcerea din Italia, înc? din 1937, am început s? caut o intrare spre locul numit acum „marele traverseu", de unde începe, propriu-zis, Fisura Albastr?. În una din taton?rile mele eram cu farmacistul Dan Popescu. Acesta v?zîndu-m? c? m? uit atent ?i cu insisten?? la aceast? fisur?, m-a întrebat:
— Ce, m?, te ui?i la ea ? E albastr? ! (în sensul c? e greu de urcat).
— Da, m? uit c? e frumoas? ?i merit? a fi încercat?. ?tii, c? e frumos numele de albastr? ? Ce ar fi s?-i spunem Fisura Albastr? ? ?i a?a i-a r?mas numele.

Am încercat toate intr?rile în circuri ?i voiam s? urc Fisura Albastr?, dar, a?a cum am ar?tat, nu aveam cu cine. Dup? ascensiunea traseului Trei Surplombe ?i a Pintenului eram antrenat ?i mergeam ca niciodat?. I-am propus lui Emil Cristea s? încerc?m împreun? aceast? tur?. A acceptat, chiar ?i-a cump?rat ?i o frînghie nou? de 40 m. Am stabilit împreun? ziua de 11 august 1946 cînd s? facem aceast? încercare. Diminea?a, am plecat de la refugiu, noi doi, împreun? cu al?i 7—8 prieteni care voiau s? asiste. Cu frînghii, pitoane, carabiniere, ciocane, sc?ri?e, bucle, într-un cuvînt cu tot echipamentul alpin, am pornit cu voie bun?. Am trecut firul Vîlcelului Policandrului ?i pe pantele de iarb? de sub perete ne îndreptam spre Vîlcelul Pietros, pentru a merge în circuri. Pe acele pante de iarb? fînul era cosit proasp?t ?i r?spîndea un miros pl?cut. Cosa?ii, probabil, f?cuser? un foc pe acolo, care, se pare, mai fumega cînd am trecut noi prin acel ?inut, înainte de a intra în Vîlcelul Pietros, cineva din grup uitîndu-se înapoi, a strigat:
— Arde p?durea !
Ne-am uitat cu to?ii ?i am v?zut un falnic molid în fl?c?ri. Ardea ca o tor??. Imediat am hot?rît s? l?s?m corzile într-o mic? grot? lîng? stînc? ?i, cu ciocanele, cu pitoanele, cu mîinile, cu toat? fiin?a noastr? s? încerc?m s? stingem focul. Ne-am luptat cu fl?c?rile de la ora 8 diminea?a pîn? la 3 dup?-amiaz?, cînd le-am învins. P?durea fusese salvat?. Am s?pat ??n?ule?e, am aruncat peste fl?c?ri pietri? ?i nisip, am f?cut tot ce a fost posibil ?i am învins. Eram obosi?i. Totu?i, am urcat în circuri ?i sub bolovanul de la intrarea în traseele din perete, am l?sat pitoanele, urmînd s? venim duminica urm?toare, îns? Cristea a schimbat programul ?i am mers în Cheile Bicazului, unde el s-a îmboln?vit ?i nu am f?cut nimic, întors la Bucure?ti, am avut un accident stupid de biciclet? ?i nu mai m-am c???rat. Emil Cristea ?i Aurel Irimia au continuat s? mearg? în Fisura Albastr? ?i au terminat în 1953 o variant? a acesteia . Fisura Albastr? a fost urcat?, pe întregul ei traseu, în 1955, de Alexandru Floricioiu ?i Norbert Hiemesch.

într-o duminic? eram la refugiu cu Ion Coman, Dan Popescu, Emil Cristea, Gicu Nicolescu, Oscar Schobesch ?i al?ii. ?tiam c? Nicu Com?nescu urcase Creasta V?ii Albe, dar nu de jos, de la baza ei, ci din Brîul aerian descoperit de el. Mi-am propus s? o urc?m de jos. Am împ?rt??it celorlal?i inten?ia ?i, a?a, am plecat cu to?ii. Am intrat în Vîlcelul Policandrului ?i am mers urcînd c?tre dreapta, pîn? ce am prins coama dintre Vîlcelul Policandrului ?i Vîlcelul Hornului Negru. Am urcat aceast? coam? un timp, apoi am mers la dreapta în Vîlcelul Hornului Negru, am prins un brîu scurt de iarb? la stînga ?i, printr-o fereastr?, am ajuns din nou în creast?. Am mers pe ea cî?iva metri, pîn? ce drumul s-a închis. Am f?cut un scurt rapel, o traversare la stînga printr-o balustrad?, ?i am ajuns într-un horn fr?mîntat. Prin c???r?tur? obi?nuit? am ajuns într-o ?a. Acolo am avut o surpriz?: am g?sit un piton b?tut în stînc?, ceea ce dovedea c? a mai fost cineva. În sus se vedea o fisur? suspendat?, larg? de 8—10 centimetri. Mi-am dat seama c?, cu materialele ce le aveam la noi ?i cu lipsa de antrenament, fiind la început de sezon, nu puteam realiza ceva. Ion Coman s-a oferit s? confec?ioneze ni?te „pitoane" din tub de proiectil. Am fost de acord ?i am hot?rît s? coborîm.
Pe drumul de întoarcere, Ion m-a întrebat dac? vreau s? urc?m împreun? acest traseu. I-am r?spuns c? da. Dup? ce am mai coborît o por?iune, m-a întrebat dac? nu intr? Cristea în traseu. L-am lini?tit, spunîndu-i c? dac? nu merg eu, nu suie nici Cristea. Dup? ce am mai coborît, m-a întrebat dac? vreau s?-l lu?m ?i pe Emil. Am fost de acord, dar dup? un timp m-a întrebat dac? vreau s? mearg? ?i Gicu Nicolescu. ?i astfel grupul s-a f?cut de patru, înainte de a ajunge în Bu?teni, mi-a spus c? el nu poate veni duminica urm?toare, ci numai peste o lun?.
A trecut luna ?i Ion Coman nu a venit, între timp, eu ?i Gicu Nicolescu ne continuam antrenamentele. Gicu dovedea mari calit??i de c???r?tor. În dou? luni devenise un as.
La 20 iulie, în timp ce urcam în Trei Surplombe, a venit Coman la refugiu. Trecuser? ?apte s?pt?mîni de la fixarea întîlnirii. Cînd am sosit ?i noi la refugiu, Ion ne-a felicitat. Nu a pomenit nimic de proiectul nostru. A doua zi diminea??, în timp ce mîncam, m-a întrebat:
— Ce facem, nea Baticu, mergem a?a cum am vorbit ?
— Da, desigur. Imediat ce termin de mîncat.
De jos, dinspre Bu?teni, urcau doi alpini?ti. Ion i-a v?zut, ?i-a luat rucsacul ?i a plecat cu ei !..
Am mai stat pu?in ?i apoi am coborît în Bu?teni. Dup?-amiaz? am urcat din nou cu Dan Popescu. Pe drum i-am întîlnit pe cei trei. Dan a stat de vorb? cu unul din ei. A aflat c? nu urcaser? decît o lungime de coard?, cea mai grea din tot traseul. Ne-am continuat drumul ?i am dormit la refugiu.
A doua zi diminea??, împreun? cu Dan Popescu, am urcat întreaga creast? a V?ii Albe, din Vîlcelul Policandrului ?i pîn? în Brîul Mare al Co?tilei. A fost la 21 iulie 1946.