india

pick one.

aseara am aflat cel mai misto lucru din viata mea .. mama mea nu e family
eram in biroul manageruli si tocmai constientizam ca sunt in prin proces de plecare din India, un coitus interputus tocmai cand ma plictisisem sa dau din fund. perfect.
vestea buna era ca plec imediat pe un proiect, vestea rea e ca dureaza 6 luni, partea nasola e ca e on-site in finlanda.
ca sa indulceasca lucrurile unul din mailurile de "lamurire" explica clar cum familia mea ma poate acompania in aceasta caltorie. familia nu e mama, tata, cainele, pisica .. doar nevasta si/sau copilu. nu se specifica nimic despre culturile in care sotiile pot fii mai multe

plecarea din india se lasa cu impartzirea rezervelor strategice catre baietzii din guesthouse, achitarea serviciilor prestate.
cel mai amuzant e ca in dimineatza zilei in care aveam sa aflu ca plec lasasem la spalat hainele; dar hainele erau deja uscate si calcate pana seara asa ca nu am calatorit cu haine ude in bagaj.

plecarea dintr-o tzara in curs de dezvoltare este egala cu sosirea intr-o tzara in curs de dezvoltare,
tzine undeva de numarul de lucruri (sa le zicem action items) prin care treci, daca e vorba 2-3 (un control, un lasat de bagaj, un verificat al bagajului de mana) atunci esti intr-o tzara civilizata;
pe de alta parte daca diversi oameni folosesc tot felul de functii doar ca sa poata cersi ceva in timpul nenumaratelor controale (de exemplu biletul este stampilat de 3 ori, cu trei ocazii diferite) si verificari atunci dezvoltarea ar trebui sa treaca de la etapa "in curs" la ceva mai "proaspat"

problema prosopu, a fost in bangalore la intoarcere o abordare filozofica a aceeasi probleme avute si in bucuresti, bagaj prea greu - desi cu 10 kile mai usor ca la plecare.
prosopu mare, ud, plin cu niste kestii menite sa le fie amortizor la transport si manipulare. ce kestii e irelevant. 2 kile in plus pentru tine.. 60 euro in pus pentru transportator...
in india cu 60 euro in afara de faptul ca futi tot personalul aeroportului iti poti cumpara si acele lucruri de care trebuie sa te debarasezi asa ca decizia a fost simpla; prosopul trece in bagajul de mana (load balancing), kestiile se arunca intr-un cos de gunoi aflat la o distanta suficient de mare ca sa faca poc cand ating fundul lui.
oricum un sistem normal de evaluare a greutatii si a ce este considerat exces este bineinteles cel proportional cu zilele dintre calatorii; daca stai o luna e normal sa ai nevoie de mai multe cacaturi decat un alt calator care sta 10 zile; dar in fine .. prea multe calcule cand problema era deja rezolvata;
cel mai greu lucru din bagaj.. atat la propriu cat si la figurat .. niste documentatie de la un curs;

cum eram proaspat ras, prosopul nu avea nici un rost sa il port in cap, asa ca il tzin pe rucsac, ca un fel de antifurt; se dovedeste extrem de eficace si la "controale" si vama, pentru ca prosopul fiind putzin ud si relativ imputit indienilor le e scarba sa puna mana pe el si asa ca nu mai pipaie bagajul sa vada cam ce pot "taxa" inauntrul lui.
cu prosopu prin sala de asteptare imi intalnesc un coleg roman de la care imi luasem prieteneste la revedere cu cateva ore bune inainte nestiind ca voi pleca, si nici ca voi decola inaintea lui

sala de asteptare e o hala plina cu scaune pe a caror tapiterie urmele de transpiratie uscata par sa deseneze contururi ale unor lumi noi.

cu o ora inainte de decolare apar si echipajele celor 2 avioane care urmeaza sa decoleze:
lufthansa.. nemtii trec linistiti prin multime, drepti, pregatind o cursa lunga;
air france.. francezii se opresc la primul butic, se ingramadesc in multime, se apleaca pentru a cumpara tzigari cu niste hartii rupte de un dolar gasite prin buzunare; e si cazul sa iti cheltui dolarii cand euro a ajuns la pragul record de 1.4;

avionul aterizeaza ca un fulg, o namila de B737-400 e pus pe pamant cu grija cu care o mama isi pune copilul in tzarc

in avion singura mea grija a fost sa nu ajungem mai devreme decat era programat pentru ca un film care se derula pe monitoarele din avion devenise brusc cel mai important film vazut vreodata,
si imi era frica sa nu cumva sa ajungem mai devreme si sa opreasca astia filmul inainte sa se termine. pana la urma filmul se termina cu bine; un film indian in care oricat de greu iti era trebuia sa te bucuri de viata si sa dansezi (pe plan profesional actorul principal era pilot nascar).
filmul incepe prin a prezenta cum soferul profesionist are tot, apoi cum pierde tot in urma unui accident, apoi cum lupta iar sa primeasca tot, cum reuseste, punct. punct pentru ca e film, nu serial; daca era serial era virgula.

unul din trainingurile la care am participat a fost foarte interesant, in orice companie unul din manageri trebuie sa fie un actor ratat, sunt meserii care au acelasi job description; cateodata se mai strecoara si oameni de bine.
managerul acesta incepe cu niste intrebari existentiale prezentarea la al carui prim minut am lipsit, astfel incat nu stiam exact despre ce kilu meu este; faza geniala e ca datorita felului in care a "hartuit" sala cu intrebarile lui si cu filozofia lui nu am reusit sa inteleg din nici un context ce functie avea.
viata lui a inceput simplu, ca sa fac un rezumat al povestilor lui, prin nasterea intr-o familie de agricultori, apoi a avut ocazia sa fie primul om educat din familia lui, urmand apoi sa lucreze in domeniul calculatoarelor in anii 80; la un moment dat ai lui au inceput sa se intrebe de ce kilu meu nu a plecat inca in america; urmeaza si perioade mai bune - ajunge sa aiba propria lui firma, iar in timp ajunge in compania din care fac parte si eu;
este ferm convins ca ai lui castiga din agricultura mai mult decat castiga el din calculatoare; este totusi dispus sa scrie un CEC oricarui participant care ii poate raspunde la niste intrebari considerate de el fundamentale;

vroiam sa il intreb doua lucruri: daca se castiga mai bine din agricultura, copii lui sunt la scoala acum sau la orez; care era exact topicul discutiei - in timpul careia a ingenunchiat de doua ori la intrebarile cruciale, si a folosit expresia "Christ" de fiecare data cand isi intorcea spatele unei sali care nu putea sa ii raspunda la vreo intrebare; mergand salvator spre "tabla" pentru a scrie "raspunsul corect"

acesta este sfarsitul calatoriei in india, raman cu senzatia ca a fost ceva neterminat, ceva din care as mai putut gusta putin dar pauza de masa s-a terminat.

europa ma asteapta cu piele alba si sfarcuri, dupa o luna vad si eu un sfarc iesind prin camasa, nu conteaza ca ai tzatze sau nu, conteaza sa tzi se vada sfarcurile.
nu conteaza daca sunt ca doua bloduri pe un material perfect intins sau radacinile a doi munti ce modeleaza reclama de pe tricoul perfect mulat;
in Frankfurt grupul de porti B54-B55-B56 in afara ca deservesc curse pentru europa de est sunt niste porti pozitionate la subsol, deci racoare la greu; 2 criterii care odata indeplinite nu poti decat sa admiri rezultatele si sa te bucuri ca esti iar "acasa".

bun venit "acasa", locul in care poti sa iti mananci un muc in liniste, fara sa te gandesti vreo clipa la ce virusi letali poate contine,
bun venit "acasa", locul in care poti sa iti rozi linistit o unghie, fara iti pese daca atingi cu buzele carnea degetului atunci cand coltii iti macina copita.