Skip to content

220 spre 240


aniversari


tot ce e frumos e interzis


priviri


moartea pasiunii

primele patru poze pot sugera unul din cele 4 titluri posibile ale acestui post. e greu sa descriu ce am patzit pentru ca nu credeam ca as fi putut patzi asta, dar, viatza e frumoasa merita traita si te mentzine in priza cu cate o surpriza. asa ca pe scurt .. am rupt doua motoare in mai putzin de o luna (de pe 17.09 pana pe 30.10) am rupt doua motoare, spun mai putzin de o luna pentru ca am fost si plecat din tzara 3 saptamani, deci mai putzin de o luna, si pentru ca ambele date inseamna cate ceva pentru cunoscatori. :-)


era toamna si se decojise prima nuca din nucul palantat de mine in curte, nu stiu ce varsta are nucul - cred ca 10 dar poate putzin mai mult.

se facea ca motorul cu care am luat eu masina asta, un 220d dupa ce am facut in aceelasi weekend si transfagarasanul si transalpina a ramas fara lantz, adica cand i-am dat capacul jos am vazut o roata dintzata care nu era nivelata de zalele niciunui lantz. si asa ca am zis, lasa prietene ca te rezolv repede. eram sigur cand am deschis motorul ca o sa ma framante cum se repara si cum sa il repar mai repede, in fine, ideea e ca pana la urma nu l-am reparat, ca lantzul ala cand se ingramadeste prin motor rupe niste kestii si sculpteaza in altele asa ca am zis next. si next era un 240d gasit pe un harb.


harbul ala era o masina la genul "fara suruburi" dar cu sarma. deci tot pe masina aia se tzinea intr-o sarma, de la putzinele ornamente cromate de pe grila radiatorului pana la cifrele 240 prinse de portbagaj, totul se tzinea intr-o sarma.


eu deja rulam cu 240-ul pe masina si tocmai montasem ultimele doua piese de rezistentza, proaspat refacute: un demaror


si un alternator. si ateleierul unde le-am facut le-a dat si un luciu exact cum ii rugasem, sa ma tzina macar inca 100.000 km


pe un clar de luna plina, undeva intr-un sat la deal transformat in oras dintr-o intamplare industriala, mergeam linistit cu 60km/h inspre centru ca sa incarc bateria cu noul si curatul alternator si sa imi iau o bere. si mergeam eu fericit si se aude odata un bum, un bum rasunator, plin de putere, care face motorul sa nu mai traga, turometrul sa inceapa sa arate cum viteza descrescreste si eu iau de volan dreapta si gasesc un loc dragut in care sa parchez masina.
il sun pe mecanicul care m-a ajutat de multe ori cu masina si acesta nu crede ca am reusit sa o culc si pe asta pe dreapta, asa ca vine si se uita, baga un deget prin capacul motorului precum ar baga un ginecolog sa caute sa isi faca meseria, si spune .. nu e rupt lantul. eu aveam fetishul asta doar pentru ca data trecuta reusisem sa rup lantzul si zgomotul desi atunci parca mai scurt ca intensitate si mai intens ca sunet parea sa fie tot pe acolo, oricum rotzile blocate, etc. frumusetze. era clar ca motorul nu se mai invarte. lasam masina pe dreapta si eu din doza de 500ml de bere dupa retzete nordice, ma rezolv cu un bucegi 2.5l la acelasi pretz cu doza. si dorm ca un prunc.


dimineatza cu un vecin trag frumos masina pana la un garaj si acolo incepe diagnoza.


mai repede ca un computer, se pune defectul .. "surub lipsa", de fapt surubul mai era acolo dar nu mai strangea, mare noroc ca nu a zburat prin motor ca sa mai faca si ala vreo bucurie, ceva.


surubul cum arata pus pe motor (asta e poza vechiului motor inca ne dus la fier vechi)


asta e surubul romanesc care nu prinsese decat cateva ganguri, si atunci o persoana careia ii doresc crestineste o moare in cele mai fantastic de dureroase chinuri, a pus o saiba grover ca sa il tzina (ca aici nu puteai pune sarma). marele meu noroc ca motorul vechi inca era acolo, am inceput sa luam de pe fiecare ce trebuie. marea mea frica era ca o sa sara de pe punct si o sa se duca pixului cand incercam sa il pornim, dar mecanicul la care am mers, dupa ce si-a incalzit sufletul cu 50cl de tzuica a zis sa nu imi fac griji va pleca la sfert.


aceste picioare se rup, nu stiu daca e calculat sa se intample asa sau am avut eu noroc, dar prinderile astea se rup si in cazul in care se rupe lantzul si in cazul in care se desface surubul de la axa cu came. asa ca eu, pe nume complet si cu domiciliul in cu totul alt loc decat unde stau, pot declara pe proprie raspundere ca oricum mai aveam un motor in curte, ca il tzineam la umbra unui prun pentru astfel de situatii si ca de pe el am luat tot ce pe aceste doua motoare era rupt.


asa ca dupa ce "l-am prins" la loc in toate suruburile cu toate piesele cu DOH unde arata semnul de pe fulie si fara prea multa fudulie i-am dat o cheie.
era cheia aia de do or brake si dupa ce l-a invartit putzin a plecat. a plecat fara sa se auda in vreun zgomot de metal indoit sau vreun zurgalau dat de cine stie ce forma si tip de metal care juca inauntrul lui.


asa ca am spalat rusinea si m-am dus fericit acasa, nu tras de carutza ci propulsat de un motor ce inca trebuie trecut in acte.

motor

Am un amic Finlandez, e incredibil, am stat atat acolo fara nici unul si acum am unul gasit pe internet, corespondam despre w115.
Tipul are si el unul sau doua, e foarte tehnic si ca orice finlandez are mii de ore libere in fiecare zi asa ca restaureaza masina piesa cu piesa, cu un entuziasm ce tradeaza doar faptul ca acest hobby nu ii mai lasa multi bani pentru bautura.

Acum cateva zile ii scriu ca am gasit in pre-filtrul de ulei (filtrul de ulei e un filtru de plastic care retzine kestii pe care filtrul propriuzis din material textil probabil ca nu le-ar putea retine) niste pilitura de fier.
Si ii scriu tipului ... bai sa vezi, am gasit niste metal de culoare deschisa in filtrul meu de ulei. Asta zice "oh no".
Eu ii zic, stai frate, nu e panica ca e pilitura fina, ca sarea, nu ca boaba de piper.
Asta zice .. pai cum ? Zic nu stiu sa moara traian, poate pentru ca ii dau in ultima vreme sa sara foarte foarte tare. (de mi-a crescut consumul cu un sfert)
Si el zice ca probabil ca de acolo. Eu ii zic ca asta e, la noi se si numeste popular "ii dai forja", acum inteleg de ce a fost atat la indemana mecanicilor comparatia. De la ce gasesti in ulei.

Si apoi ma suna la vreo zi-doua, Ioan ca ii dadea el pe autostrada de langa orasul lui vreo 120km/h, de fapt el a fost foarte tare m-a sunat cand masina avea 100km/h si in cele 2-3 minute in care mi-a explicat ce face masina urcase la 120km/h, accelerata usor.
Si eu ii zic "da-i, ca gasesti dupa aia in filtrul de ulei sare".
Ioan usor nedumeit .. "ce sare" ?
Si eu: "ce sare din motor" :-)


povestea unor faruri (ce nu sunt montate de-a lat-ul)

=== text scris pentru clubul din care fac parte. nu pot da mai multe detalii pentru ca sunt membru fondator si seful cel mare a zis ca pana in aprilie sa mucles ===


Steaua de pe grila radiatorului m-a fascinat când am mers pe scaunul pasagerului intr-un W201 al unui prieten. Părea sa tina apăsata mașina pe șosea și sa indice șoferului orice unduire a drumului.

După multa vreme de la acest episod m-am îndrăgostit de felul in care arata /8 W115, cu ajutorul taxei de înscriere alegerile mele au fost simplificate când m-am gândit de unde sa cumpăr o astfel de mașina, a urmat sa iau o mașina înscrisa deja in Romania.

E greu sa găsești un exemplar inca nealterat, la noi in tara se repara cu ce iți pica in mana, nu neapărat cu piesa originala.

/8 este unul din modelele care nu se strica, este foarte robust si după ce ai pornit motorul nu se mai oprește decât la destinație, asta aveam sa descopăr când am coborât cu un w115 2.2d din Mediaș pana in București.

Era vara, becul de motorina era aprins, motorul fusese pornit deja de fostul proprietar si tăcănea fericit. Mașina stătuse mult timp, așa ca m-am suit in mașina, am reglat oglinzile si după ce am făcut plinul (rezervorul are 65 litri) l-am dus pana in București.

Mașina era foarte lata, dar eram învățat sa mă acomodez repede pe o mașina noua pentru ca in perioada aceea mergeam mult in străinătate si la închirieri primeam mai tot timpul o mașina "noua" pentru mine.
Ce lipsea era turometrul, acest impas a fost depășit ușor pentru ca mașina la acea data avea probleme cu injectoarele si pompa de injecție era si ea dereglata astfel incat știam ca trebuie sa schimb când nu mai vedeam nimic in spate, acel nor negru care se mai vede doar pe munte când se apropie o furtuna era semnul ca trebuie schimbata treapta de viteza. Viteza maxima nu am avut curaj sa descopăr in timpul primei calatorii.

A urmat înscrierea, la număr nu am vrut sa pun BNZ sau MER sau habarnam ce legat de numele producătorului, ci am ales un atribut de trei litere al personalității mașinii, si a rămas LAT.
Primul drum de botez am mers cu mașina la manstirile din moldova imediat ce am înscris-o pe numele meu, insotit de doi prieteni.

Masina avea unele lipsuri si defecte, la început nu vroiam sa o repar masina, sa investesc in reparatii, am facut schimbul lichidelor si am inlocuit cablurile pentru frana de mana ca erau stricate si asta a fost. Vedeam achizitia masinii ca pe o inchiriere mai mult decat pe o achizitie, asta si pentru faptul ca pretul ei a fost egal cu pretul pe care il plateam pe inchirierea unei masini pe o perioada de 3 saptamani in scandinavia. Si ma feream sa incep sa o repar pentru ca știam ce înseamnă sa repari o mașina cum trebuie, atât costuri cat si faptul ca nu găsești mulți oameni care sa știe si sa vrea sa facă o mașina veche.

Norocul meu a fost ca atunci cand am luat masina, proprietarul - un tip foarte onest, mi-a pus in portbagaj toate piesele de care aveam nevoie intr-o prima faza a reparatiilor (cablurile de la frana de mana, niste butoane pentru partea electica – dezaburirea si semnalizarea), niste printuri cu partea electrica si mecanica masinii, etc.

Intr-o zi in timp ce colindam prin țara am găsit pe marginea drumului un /8 lovit, dauna totala, avea spatele făcut zob (m-a impresionat totuși ca deși o mașina mult mai mare ca el a intrat in fundul lui, bancheta din spate era neatinsa). Ca sa îmi ușurez reparațiile am zis ca nu e rău sa ai o mașina de piese, mai ales ca era identic cu al meu. Si l-am luat si l-am dus la țara, si am început sa dezmembrez in curte, piesele coborau singure de pe mașina, totul se lega, totul era logic, in zona motorului orice șurub când începeai sa îl scoți avea câteva ganguri „murdare” iar apoi culoarea lui era cea din fabrica, curat, fără vreo urma a timpului.
Am ținut mult sa am partea electrica originala si funcționala, alternatorul era de pe alt model, l-am schimbat cu unul de pe modelul meu, apoi am făcut sa meargă avariile, dezaburirea, etc.
Încălzirea nu mergea la mașina, aeroterma era gripata, așa ca am luat-o si reparat-o, astfel mașina făcea căldura in interior si când „stăteai pe loc”. Defectul aerotermei e frustrant pentru ca este foarte greu de ajuns la ea, lumea glumește si spune ca mașina a fost construita în jurul acelei aeroterme, atât de bine este „ascunsa” in interiorul bordului.

Mașina a început sa se lege, totul sa meargă, loc de îmbunatatire era la partea de injectie asa ca am cumparat niste injectoare si am fost cu pompa la reglat. Rezultatul a fost spectaculos, fumul negru de diesel a fost inlocuit cu unul albastrui de ulei. Motiv de reflectie pentru o saptamana sau doua, similar cu „ce a fost intai oul sau gaina” ce a fost intai „fumul de diesel sau cel de ulei” sau „fumul de ulei era acoperit de cel de diesel sau era integrat in el”. Masina insa nu mai scotea fum negru, astfel incat nu mai imi era rusine sa ma dau cu ea. Nu a existat motor in trei cilindri in București pe care sa nu îl depășesc la plecarea de la stop.

M-am ocupat apoi si de caroseria masinii, am luat-o la vopsit, eu ma pregateam cu vopsirea ei de mai mult timp, astfel incat atunci cand am inceput dezechiparea aveam deja luate toate ornamentele de care aveam nevoie, si un parbriz nou ca cel de pe masina era zgariat si mancat de vreme.
Si asa am ajuns intr-o zi sa am o masina aproape noua, o masina care te face sa te bucuri de fiecare kilometru parcurs impreuna cu ea, o masina in care te simti in siguranta si sigur ca ajungi la destinatie.