if-01-mfo
salut, as vrea sa te adaug prieten pe facebook!
50 seconds to climax
dupa 5 luni, cu baterie noua. trebuie sa ii pun doar motorina si sa ii fac asigurare.
true love
text luat cu multa nesimtire d'aci
John loves Mary. Mary loves John.
John never calls Mary, therefore Mary never calls John.
John never emails Mary, therefore Mary never emails John.
John never beeps Mary, therefore Mary never beeps John.
John never talks to Mary, therefore Mary never talks to John.
But suddenly, John had a revelation:
-What if I didn’t ask Mary out on a date? It would add something new to our list of don’ts.
And John didn’t ask Mary out on a date. Therefore, Mary didn’t ask John either.
After a successful never-happened date, John had another revelation:
-What if I didn’t fuck Mary? It would be definitely something new we don’t do.
And John didn’t fuck Mary. Therefore, Mary didn’t fuck John either.
So, they continued by never going hiking, never traveling, never partying, never making morning coffee for two and, of course, never married. They spared the prenup and later, divorce expenses and custody claims.
That’s what I call true love.
John loves Mary. Mary loves John.
John never calls Mary, therefore Mary never calls John.
John never emails Mary, therefore Mary never emails John.
John never beeps Mary, therefore Mary never beeps John.
John never talks to Mary, therefore Mary never talks to John.
But suddenly, John had a revelation:
-What if I didn’t ask Mary out on a date? It would add something new to our list of don’ts.
And John didn’t ask Mary out on a date. Therefore, Mary didn’t ask John either.
After a successful never-happened date, John had another revelation:
-What if I didn’t fuck Mary? It would be definitely something new we don’t do.
And John didn’t fuck Mary. Therefore, Mary didn’t fuck John either.
So, they continued by never going hiking, never traveling, never partying, never making morning coffee for two and, of course, never married. They spared the prenup and later, divorce expenses and custody claims.
That’s what I call true love.
Ultima linie de apărare a Japoniei: cei 50 de kamikaze nucleari
http://www.romanialibera.ro/actualitate/mapamond/ultima-linie-de-aparare-a-japoniei-cei-50-de-kamikaze-nucleari-219677.html
Bărbaţii descrişi mai sus sunt câţiva dintre cei 50 de tehnicieni care încearcă cu toate forţele să prevină un dezastru nuclear. Numele lor nu au fost făcute publice, feţele lor sunt necunoscute celor 35 de milioane de oameni din regiunea Tokio care ar putea fi afectaţi de o posibilă catastrofă. Însă acesta este probabil ultimul lucru la care acei tehnicieni se gândesc acum; pentru ei, nu siguranţa familiilor lor şi în nici un caz propria siguranţă nu reprezintă o prioritate - ci să îşi facă treaba cât pot de bine, şi până la deznodământul final - indiferent care va fi acesta. Datoria înainte de toate, acesta este motto-ul lor.
Misiunea lor este dificilă, iar condiţiile, grele: să pompeze apă de mare în reactoarele 1,2 şi 3, încercând să răcească combustibilul nuclear şi să prevină o topire totală a acestuia, topire care ar putea arunca mii de tone de praf radioactiv în aer şi ar pune în pericol zeci de milioane de vieţi. O parte dintre tehnicieni au rămas ca voluntari, alţii au fost chemaţi, niciunul însă nu s-a ferit de enorma responsabilitate, deşi de la cutremurul din 11 martie până astăzi, cinci muncitori de la Fukushima au murit în urma exploziilor, alţi 22 au fost spitalizaţi şi doi sunt daţi dispăruţi.
Desigur, tehnicienii cunosc riscurile la care se expun - guvernul japonez tocmai a ridicat limita permisibilă a radiaţiilor la care aceştia au voie să lucreze de la 100 la 250 de milisievert - drept care în unele părţi ale centralei atomice, unde radioactivitatea este acum prea ridicată, lucrătorii stau la coadă pentru a face o anumită muncă pentru numai câteva minute.
Tehnicienii unei centrale nucleare sunt un grup unit, ca pompierii sau membrii unei trupe militare de elită, legaţi de un spirit de camaraderie ieşit din comun; în pauzele de masă, discuţiile purtate revin adeseori la subiectul central al vieţilor lor: ce ar face în cazul unui accident grav? Consensul este că, după ce îşi vor avertiza familiile, toţi vor rămâne la posturi atâta timp cât va fi nevoie. La urma urmei, de eforturile lor depinde dacă Japonia se va confrunta în zilele următoare cu o catastrofă nucleară - sau nu.
Bărbaţii descrişi mai sus sunt câţiva dintre cei 50 de tehnicieni care încearcă cu toate forţele să prevină un dezastru nuclear. Numele lor nu au fost făcute publice, feţele lor sunt necunoscute celor 35 de milioane de oameni din regiunea Tokio care ar putea fi afectaţi de o posibilă catastrofă. Însă acesta este probabil ultimul lucru la care acei tehnicieni se gândesc acum; pentru ei, nu siguranţa familiilor lor şi în nici un caz propria siguranţă nu reprezintă o prioritate - ci să îşi facă treaba cât pot de bine, şi până la deznodământul final - indiferent care va fi acesta. Datoria înainte de toate, acesta este motto-ul lor.
Misiunea lor este dificilă, iar condiţiile, grele: să pompeze apă de mare în reactoarele 1,2 şi 3, încercând să răcească combustibilul nuclear şi să prevină o topire totală a acestuia, topire care ar putea arunca mii de tone de praf radioactiv în aer şi ar pune în pericol zeci de milioane de vieţi. O parte dintre tehnicieni au rămas ca voluntari, alţii au fost chemaţi, niciunul însă nu s-a ferit de enorma responsabilitate, deşi de la cutremurul din 11 martie până astăzi, cinci muncitori de la Fukushima au murit în urma exploziilor, alţi 22 au fost spitalizaţi şi doi sunt daţi dispăruţi.
Desigur, tehnicienii cunosc riscurile la care se expun - guvernul japonez tocmai a ridicat limita permisibilă a radiaţiilor la care aceştia au voie să lucreze de la 100 la 250 de milisievert - drept care în unele părţi ale centralei atomice, unde radioactivitatea este acum prea ridicată, lucrătorii stau la coadă pentru a face o anumită muncă pentru numai câteva minute.
Tehnicienii unei centrale nucleare sunt un grup unit, ca pompierii sau membrii unei trupe militare de elită, legaţi de un spirit de camaraderie ieşit din comun; în pauzele de masă, discuţiile purtate revin adeseori la subiectul central al vieţilor lor: ce ar face în cazul unui accident grav? Consensul este că, după ce îşi vor avertiza familiile, toţi vor rămâne la posturi atâta timp cât va fi nevoie. La urma urmei, de eforturile lor depinde dacă Japonia se va confrunta în zilele următoare cu o catastrofă nucleară - sau nu.
"De ce nu sunt jafuri în Japonia?"
"De ce nu sunt jafuri în Japonia?" se întreabă, pe blogul său găzduit de The Telegraph, jurnalistul Ed West. Împărtăşesc aceeaşi întrebare zeci de alţi jurnalişti şi comentatori din toată lumea care încă îşi amintesc imaginile cu devastarea supermarketurilor şi bătăliile armate pentru apă şi mâncare din Haiti, New Orleans sau Chile.
Ed West spune: "Poate că mai impresionantă decât forţa tehnologic a japoniei este forţa societăţii nipone, cu supermarketuri care au redus preţurile şi cu proprietarii de automate ce distribuie bauturi care oferă acum produse gratuit".
"Cel mai remarcabil lucru dintre toate este acela ca nu au existat jafuri", mai scrie West, care crede că "este un lucru destul de neobişnuit printre culturile de pe glob."
Prin comparaţie cu ce se întâmpla acum în Japonia, imaginea jafurilor care au urmat, de fiecare dată, după marile dezastre ale ultimilor ani e şi mai şocantă.
După ce urganul Katrina a devastat New Orleans, în august 2005, apele nici nu se retrăseseră şi hoţii au dat năvală în magazine. Nu doar după apă şi mâncare! Au furat tot ce se putea: bijuterii, haine, scutece pentru bebeluşi, medicamente, chiar şi televizoare - deşi nimeni nu avea curent electric.
Mai mult: Incredibila solidaritate japoneză. Cum crezi că ar reacţiona românii într-o situaţie similară? - Reportaj | Libertatea.ro
Ed West spune: "Poate că mai impresionantă decât forţa tehnologic a japoniei este forţa societăţii nipone, cu supermarketuri care au redus preţurile şi cu proprietarii de automate ce distribuie bauturi care oferă acum produse gratuit".
"Cel mai remarcabil lucru dintre toate este acela ca nu au existat jafuri", mai scrie West, care crede că "este un lucru destul de neobişnuit printre culturile de pe glob."
Prin comparaţie cu ce se întâmpla acum în Japonia, imaginea jafurilor care au urmat, de fiecare dată, după marile dezastre ale ultimilor ani e şi mai şocantă.
După ce urganul Katrina a devastat New Orleans, în august 2005, apele nici nu se retrăseseră şi hoţii au dat năvală în magazine. Nu doar după apă şi mâncare! Au furat tot ce se putea: bijuterii, haine, scutece pentru bebeluşi, medicamente, chiar şi televizoare - deşi nimeni nu avea curent electric.
Mai mult: Incredibila solidaritate japoneză. Cum crezi că ar reacţiona românii într-o situaţie similară? - Reportaj | Libertatea.ro