"La zece ani, Julien il ruga pe Dumnezeu in fiecare seara ca tatal sau sa moara intr-un accident de masina. Citise statisticile si stia ca era mare probabilitatea unui accident pentru cineva asiduu de soselele departamentale. Dar Dumnezeu nu i-a indepinit rugaciunea, barbatul se intorcea in fiecare seara, mai vehement ca niciodata, cu maineile tremurandu-i de agitatie, incapabil sa-si stavileasca violenta care-l coplesea. In casuta de tara in care locuia, Julien crestea iepuri, pisici si catei. Aceasta era refugiul, consolarea lui. Punctul culminant a fost atins in ziua in care tatal lui a desurubat grila de protectie a unui ventilator, l-a dat la maxim, iar pe paletele ce se-nvarteau in mare viteza, suierand din taisurile lor ascutite, le-a aruncat unul cate unul pe animalute pana le-a facut zob, o magna de par, oase si sange. Atunci Julien, nemaicrezand in justitia divina, si-a mesterit pe ascuns o sulita din lemn de alun, terminata la varf cu un varf de otel inrosit in foc. O sa-si omoare tatal, ii va infige lanceea in burta in clipa in care o sa iasa din masina. Dar in seara stabilita, un 15 noiembrie friguros in care cadea prima lapovita, dl. Drancourt tatal, manat de intuitei, nu s-a mai intors acasa.
[...]
.. aflase din intamplare ca tatal lui, ce suferise un atac cerebral, tragea sa moara, intr-un spital din Briancon. Nu-l mai vazuse de douazeci si sapte de ani, dar ura fatza de el nu-i slabise.
[...] Batranul a refuzat sa il vada, a batut din maini, dar, devenit afazic, nu mai avea cum sa-si exprime vointa. Julien a inscenat comedia fiului iubitor care vine sa-i usureze personalului ingrijirea unui bolnav senil. Dupa fiecare masa, isi scotea tatal cu forta din pat, ii arata Alpi. Acesta facea pe el de frica, stiind perfect ce i se urzeste. Fiul il sustinea cativa metrii, apoi, cum pe culoare nu era nimeni, isi retragea bratul ca din nebagare de seama si exclama: o, iarta-ma, te-am scapat. Batranul se prabusea pe jos. Julien ii poruncea: scoala-te, da scoala odata! Ii reveneau in minte imagini cu el batut de parintele lui sau parasit de aceasta in mijlocul padurii, la caderea noptii. Profitand de faptul ca nu exista nici un martor, se aseza langa bolnav si-i insira lista cu ticalosiile pe care le comisese, care adanceau rana amintirilor. Tatal, terorizat, tipa, intindea mana spre fiul lui. Singurul lucru care le unea pe aceste doua fapturi era lipsa de mila: orice persoana in stare de vulnerabilitate le excita sadismul. [...]
- O plimbare, taticule, ca pe vremurile bune ? Daca esti cuminte, o sa-ti dau un ban pentru caniota.
Dupa doua saptamani de asemenea tratament, batranul a subombat. Fiu-sau care-l tinea de gulerul pijamalei, l-a lasat si brusc sa cada la cotul unui coridor si inima batrnului l-a lasat si ea, in acelasi timp. In vreme ce acesta isi dadea sufletul, Julien l-a silit sa se ridice si in mare viteza, i-a recitat lista cu marsavii pana ce a sosit un un infirmier sa-l ajute si sa constate decesul. Julien a regretat ca totul s-a terminat atat de repede si si-ar fi torturat foarte bine tatal inca o luna."
Bruckner are faza asta in el cu lovitul aluia care e deja lovit. La fel ca si in luni de fiere: "e in spital?" ... hai sa ii facem o vizita
