helsinki, airport
reclama 1
reclama 2
fara taxa 1
reclama 3
reclama 4
reclama 1
reclama 2
fara taxa 1
reclama 3
reclama 4
de la bangalore la bucuresti
ploaia
de vanzare
unspele propus de gigi
la zaruri
aseara am aflat cel mai misto lucru din viata mea .. mama mea nu e family
eram in biroul manageruli si tocmai constientizam ca sunt in prin proces de plecare din India, un coitus interputus tocmai cand ma plictisisem sa dau din fund. perfect.
vestea buna era ca plec imediat pe un proiect, vestea rea e ca dureaza 6 luni, partea nasola e ca e on-site in finlanda.
ca sa indulceasca lucrurile unul din mailurile de "lamurire" explica clar cum familia mea ma poate acompania in aceasta caltorie. familia nu e mama, tata, cainele, pisica .. doar nevasta si/sau copilu. nu se specifica nimic despre culturile in care sotiile pot fii mai multe
plecarea din india se lasa cu impartzirea rezervelor strategice catre baietzii din guesthouse, achitarea serviciilor prestate.
cel mai amuzant e ca in dimineatza zilei in care aveam sa aflu ca plec lasasem la spalat hainele; dar hainele erau deja uscate si calcate pana seara asa ca nu am calatorit cu haine ude in bagaj.
plecarea dintr-o tzara in curs de dezvoltare este egala cu sosirea intr-o tzara in curs de dezvoltare,
tzine undeva de numarul de lucruri (sa le zicem action items) prin care treci, daca e vorba 2-3 (un control, un lasat de bagaj, un verificat al bagajului de mana) atunci esti intr-o tzara civilizata;
pe de alta parte daca diversi oameni folosesc tot felul de functii doar ca sa poata cersi ceva in timpul nenumaratelor controale (de exemplu biletul este stampilat de 3 ori, cu trei ocazii diferite) si verificari atunci dezvoltarea ar trebui sa treaca de la etapa "in curs" la ceva mai "proaspat"
problema prosopu, a fost in bangalore la intoarcere o abordare filozofica a aceeasi probleme avute si in bucuresti, bagaj prea greu - desi cu 10 kile mai usor ca la plecare.
prosopu mare, ud, plin cu niste kestii menite sa le fie amortizor la transport si manipulare. ce kestii e irelevant. 2 kile in plus pentru tine.. 60 euro in pus pentru transportator...
in india cu 60 euro in afara de faptul ca futi tot personalul aeroportului iti poti cumpara si acele lucruri de care trebuie sa te debarasezi asa ca decizia a fost simpla; prosopul trece in bagajul de mana (load balancing), kestiile se arunca intr-un cos de gunoi aflat la o distanta suficient de mare ca sa faca poc cand ating fundul lui.
oricum un sistem normal de evaluare a greutatii si a ce este considerat exces este bineinteles cel proportional cu zilele dintre calatorii; daca stai o luna e normal sa ai nevoie de mai multe cacaturi decat un alt calator care sta 10 zile; dar in fine .. prea multe calcule cand problema era deja rezolvata;
cel mai greu lucru din bagaj.. atat la propriu cat si la figurat .. niste documentatie de la un curs;
cum eram proaspat ras, prosopul nu avea nici un rost sa il port in cap, asa ca il tzin pe rucsac, ca un fel de antifurt; se dovedeste extrem de eficace si la "controale" si vama, pentru ca prosopul fiind putzin ud si relativ imputit indienilor le e scarba sa puna mana pe el si asa ca nu mai pipaie bagajul sa vada cam ce pot "taxa" inauntrul lui.
cu prosopu prin sala de asteptare imi intalnesc un coleg roman de la care imi luasem prieteneste la revedere cu cateva ore bune inainte nestiind ca voi pleca, si nici ca voi decola inaintea lui
sala de asteptare e o hala plina cu scaune pe a caror tapiterie urmele de transpiratie uscata par sa deseneze contururi ale unor lumi noi.
cu o ora inainte de decolare apar si echipajele celor 2 avioane care urmeaza sa decoleze:
lufthansa.. nemtii trec linistiti prin multime, drepti, pregatind o cursa lunga;
air france.. francezii se opresc la primul butic, se ingramadesc in multime, se apleaca pentru a cumpara tzigari cu niste hartii rupte de un dolar gasite prin buzunare; e si cazul sa iti cheltui dolarii cand euro a ajuns la pragul record de 1.4;
avionul aterizeaza ca un fulg, o namila de B737-400 e pus pe pamant cu grija cu care o mama isi pune copilul in tzarc
in avion singura mea grija a fost sa nu ajungem mai devreme decat era programat pentru ca un film care se derula pe monitoarele din avion devenise brusc cel mai important film vazut vreodata,
si imi era frica sa nu cumva sa ajungem mai devreme si sa opreasca astia filmul inainte sa se termine. pana la urma filmul se termina cu bine; un film indian in care oricat de greu iti era trebuia sa te bucuri de viata si sa dansezi (pe plan profesional actorul principal era pilot nascar).
filmul incepe prin a prezenta cum soferul profesionist are tot, apoi cum pierde tot in urma unui accident, apoi cum lupta iar sa primeasca tot, cum reuseste, punct. punct pentru ca e film, nu serial; daca era serial era virgula.
unul din trainingurile la care am participat a fost foarte interesant, in orice companie unul din manageri trebuie sa fie un actor ratat, sunt meserii care au acelasi job description; cateodata se mai strecoara si oameni de bine.
managerul acesta incepe cu niste intrebari existentiale prezentarea la al carui prim minut am lipsit, astfel incat nu stiam exact despre ce kilu meu este; faza geniala e ca datorita felului in care a "hartuit" sala cu intrebarile lui si cu filozofia lui nu am reusit sa inteleg din nici un context ce functie avea.
viata lui a inceput simplu, ca sa fac un rezumat al povestilor lui, prin nasterea intr-o familie de agricultori, apoi a avut ocazia sa fie primul om educat din familia lui, urmand apoi sa lucreze in domeniul calculatoarelor in anii 80; la un moment dat ai lui au inceput sa se intrebe de ce kilu meu nu a plecat inca in america; urmeaza si perioade mai bune - ajunge sa aiba propria lui firma, iar in timp ajunge in compania din care fac parte si eu;
este ferm convins ca ai lui castiga din agricultura mai mult decat castiga el din calculatoare; este totusi dispus sa scrie un CEC oricarui participant care ii poate raspunde la niste intrebari considerate de el fundamentale;
vroiam sa il intreb doua lucruri: daca se castiga mai bine din agricultura, copii lui sunt la scoala acum sau la orez; care era exact topicul discutiei - in timpul careia a ingenunchiat de doua ori la intrebarile cruciale, si a folosit expresia "Christ" de fiecare data cand isi intorcea spatele unei sali care nu putea sa ii raspunda la vreo intrebare; mergand salvator spre "tabla" pentru a scrie "raspunsul corect"
acesta este sfarsitul calatoriei in india, raman cu senzatia ca a fost ceva neterminat, ceva din care as mai putut gusta putin dar pauza de masa s-a terminat.
europa ma asteapta cu piele alba si sfarcuri, dupa o luna vad si eu un sfarc iesind prin camasa, nu conteaza ca ai tzatze sau nu, conteaza sa tzi se vada sfarcurile.
nu conteaza daca sunt ca doua bloduri pe un material perfect intins sau radacinile a doi munti ce modeleaza reclama de pe tricoul perfect mulat;
in Frankfurt grupul de porti B54-B55-B56 in afara ca deservesc curse pentru europa de est sunt niste porti pozitionate la subsol, deci racoare la greu; 2 criterii care odata indeplinite nu poti decat sa admiri rezultatele si sa te bucuri ca esti iar "acasa".
bun venit "acasa", locul in care poti sa iti mananci un muc in liniste, fara sa te gandesti vreo clipa la ce virusi letali poate contine,
bun venit "acasa", locul in care poti sa iti rozi linistit o unghie, fara iti pese daca atingi cu buzele carnea degetului atunci cand coltii iti macina copita.
eram in biroul manageruli si tocmai constientizam ca sunt in prin proces de plecare din India, un coitus interputus tocmai cand ma plictisisem sa dau din fund. perfect.
vestea buna era ca plec imediat pe un proiect, vestea rea e ca dureaza 6 luni, partea nasola e ca e on-site in finlanda.
ca sa indulceasca lucrurile unul din mailurile de "lamurire" explica clar cum familia mea ma poate acompania in aceasta caltorie. familia nu e mama, tata, cainele, pisica .. doar nevasta si/sau copilu. nu se specifica nimic despre culturile in care sotiile pot fii mai multe
plecarea din india se lasa cu impartzirea rezervelor strategice catre baietzii din guesthouse, achitarea serviciilor prestate.
cel mai amuzant e ca in dimineatza zilei in care aveam sa aflu ca plec lasasem la spalat hainele; dar hainele erau deja uscate si calcate pana seara asa ca nu am calatorit cu haine ude in bagaj.
plecarea dintr-o tzara in curs de dezvoltare este egala cu sosirea intr-o tzara in curs de dezvoltare,
tzine undeva de numarul de lucruri (sa le zicem action items) prin care treci, daca e vorba 2-3 (un control, un lasat de bagaj, un verificat al bagajului de mana) atunci esti intr-o tzara civilizata;
pe de alta parte daca diversi oameni folosesc tot felul de functii doar ca sa poata cersi ceva in timpul nenumaratelor controale (de exemplu biletul este stampilat de 3 ori, cu trei ocazii diferite) si verificari atunci dezvoltarea ar trebui sa treaca de la etapa "in curs" la ceva mai "proaspat"
problema prosopu, a fost in bangalore la intoarcere o abordare filozofica a aceeasi probleme avute si in bucuresti, bagaj prea greu - desi cu 10 kile mai usor ca la plecare.
prosopu mare, ud, plin cu niste kestii menite sa le fie amortizor la transport si manipulare. ce kestii e irelevant. 2 kile in plus pentru tine.. 60 euro in pus pentru transportator...
in india cu 60 euro in afara de faptul ca futi tot personalul aeroportului iti poti cumpara si acele lucruri de care trebuie sa te debarasezi asa ca decizia a fost simpla; prosopul trece in bagajul de mana (load balancing), kestiile se arunca intr-un cos de gunoi aflat la o distanta suficient de mare ca sa faca poc cand ating fundul lui.
oricum un sistem normal de evaluare a greutatii si a ce este considerat exces este bineinteles cel proportional cu zilele dintre calatorii; daca stai o luna e normal sa ai nevoie de mai multe cacaturi decat un alt calator care sta 10 zile; dar in fine .. prea multe calcule cand problema era deja rezolvata;
cel mai greu lucru din bagaj.. atat la propriu cat si la figurat .. niste documentatie de la un curs;
cum eram proaspat ras, prosopul nu avea nici un rost sa il port in cap, asa ca il tzin pe rucsac, ca un fel de antifurt; se dovedeste extrem de eficace si la "controale" si vama, pentru ca prosopul fiind putzin ud si relativ imputit indienilor le e scarba sa puna mana pe el si asa ca nu mai pipaie bagajul sa vada cam ce pot "taxa" inauntrul lui.
cu prosopu prin sala de asteptare imi intalnesc un coleg roman de la care imi luasem prieteneste la revedere cu cateva ore bune inainte nestiind ca voi pleca, si nici ca voi decola inaintea lui
sala de asteptare e o hala plina cu scaune pe a caror tapiterie urmele de transpiratie uscata par sa deseneze contururi ale unor lumi noi.
cu o ora inainte de decolare apar si echipajele celor 2 avioane care urmeaza sa decoleze:
lufthansa.. nemtii trec linistiti prin multime, drepti, pregatind o cursa lunga;
air france.. francezii se opresc la primul butic, se ingramadesc in multime, se apleaca pentru a cumpara tzigari cu niste hartii rupte de un dolar gasite prin buzunare; e si cazul sa iti cheltui dolarii cand euro a ajuns la pragul record de 1.4;
avionul aterizeaza ca un fulg, o namila de B737-400 e pus pe pamant cu grija cu care o mama isi pune copilul in tzarc
in avion singura mea grija a fost sa nu ajungem mai devreme decat era programat pentru ca un film care se derula pe monitoarele din avion devenise brusc cel mai important film vazut vreodata,
si imi era frica sa nu cumva sa ajungem mai devreme si sa opreasca astia filmul inainte sa se termine. pana la urma filmul se termina cu bine; un film indian in care oricat de greu iti era trebuia sa te bucuri de viata si sa dansezi (pe plan profesional actorul principal era pilot nascar).
filmul incepe prin a prezenta cum soferul profesionist are tot, apoi cum pierde tot in urma unui accident, apoi cum lupta iar sa primeasca tot, cum reuseste, punct. punct pentru ca e film, nu serial; daca era serial era virgula.
unul din trainingurile la care am participat a fost foarte interesant, in orice companie unul din manageri trebuie sa fie un actor ratat, sunt meserii care au acelasi job description; cateodata se mai strecoara si oameni de bine.
managerul acesta incepe cu niste intrebari existentiale prezentarea la al carui prim minut am lipsit, astfel incat nu stiam exact despre ce kilu meu este; faza geniala e ca datorita felului in care a "hartuit" sala cu intrebarile lui si cu filozofia lui nu am reusit sa inteleg din nici un context ce functie avea.
viata lui a inceput simplu, ca sa fac un rezumat al povestilor lui, prin nasterea intr-o familie de agricultori, apoi a avut ocazia sa fie primul om educat din familia lui, urmand apoi sa lucreze in domeniul calculatoarelor in anii 80; la un moment dat ai lui au inceput sa se intrebe de ce kilu meu nu a plecat inca in america; urmeaza si perioade mai bune - ajunge sa aiba propria lui firma, iar in timp ajunge in compania din care fac parte si eu;
este ferm convins ca ai lui castiga din agricultura mai mult decat castiga el din calculatoare; este totusi dispus sa scrie un CEC oricarui participant care ii poate raspunde la niste intrebari considerate de el fundamentale;
vroiam sa il intreb doua lucruri: daca se castiga mai bine din agricultura, copii lui sunt la scoala acum sau la orez; care era exact topicul discutiei - in timpul careia a ingenunchiat de doua ori la intrebarile cruciale, si a folosit expresia "Christ" de fiecare data cand isi intorcea spatele unei sali care nu putea sa ii raspunda la vreo intrebare; mergand salvator spre "tabla" pentru a scrie "raspunsul corect"
acesta este sfarsitul calatoriei in india, raman cu senzatia ca a fost ceva neterminat, ceva din care as mai putut gusta putin dar pauza de masa s-a terminat.
europa ma asteapta cu piele alba si sfarcuri, dupa o luna vad si eu un sfarc iesind prin camasa, nu conteaza ca ai tzatze sau nu, conteaza sa tzi se vada sfarcurile.
nu conteaza daca sunt ca doua bloduri pe un material perfect intins sau radacinile a doi munti ce modeleaza reclama de pe tricoul perfect mulat;
in Frankfurt grupul de porti B54-B55-B56 in afara ca deservesc curse pentru europa de est sunt niste porti pozitionate la subsol, deci racoare la greu; 2 criterii care odata indeplinite nu poti decat sa admiri rezultatele si sa te bucuri ca esti iar "acasa".
bun venit "acasa", locul in care poti sa iti mananci un muc in liniste, fara sa te gandesti vreo clipa la ce virusi letali poate contine,
bun venit "acasa", locul in care poti sa iti rozi linistit o unghie, fara iti pese daca atingi cu buzele carnea degetului atunci cand coltii iti macina copita.
the big feast
lucrurile cam incep sa se repete. de la zilele la lucru pana la plimbari. cred ca am nevoie de ceva nou sau ..
la stop un cersetor a inceput sa zambeasca cand m-a vazut, a trecut in graba pe langa celelalte masini care erau la coada, apoi a inceput sa bata in geamul masinii; la o masina obisnuita se sta cam 10 secunde, la mine se sta pana se pune verde si se bate insistent in geam;
la munca se vorbeste in indiana(una din cele 20 limbi), in afara de cuvintele tehnice care se spun in engleza (jos pruteanu)
marele meu noroc este ca cuvintele in engleza predomina discutia datorita naturii ei tehnice, iar restul se citeste din limbajul corpului
aici baietzii au un semn genial pe care desi l-am invatat nu vreau sa il fac de frica sa nu se simta cumva insultati
este un dat din cap, un stanga dreapta usor (parca ar vrea sa atinga umarul cu urechia), cu ochii inchisi sau deschisi, care exprima o stare de indoiala, un caracter mai mult informativ decat cert al lucrului ii este comunicat / il comunica.
de exemplu, daca cineva are ceva de lucrat si te duci la el sa ii spui "frate, in 5 minute plecam la masa" el o sa dea din cap in felul descris si o sa zica "vedem"
in weekend am mers la un templu in oras, foarte interesant, avea o gramada de cantine inauntrul lui iar la iesire primeai in mod gratuit un bol mic de mancare,
camera de rugaciune era un cub enorm in care urmai un traseu circular, ajungand sa te rog in fatza unui "altar" din aur, apoi in drum spre iesire treceai pe langa niste rafturi de unde puteai achizitiona carti si cd-uri
pe coridoare, tot asa .. magazine cu de toate, de la haine pana la tablorui, de la lucri din carpa pana la metale pretioase.
duminica am lucrat la mielu.ro, era si cazul, aveam un dead-line de acasa .. sa pun vreo 100 filme in baza de date din spatele harti-carti, filmele erau de mult pe server, acum sunt si accesibile;
sunt vreo doua filme la care plangi, e un film cu eric jones care urca in trei zile solo fatza nordica a eigerului - documentarul incepe cu primele tentative ale nemtilor de a urca aceasta fatza;
reactia internationala (a englezilor) a fost foarte critica atunci cand au murit primii doi alpinisti germani, desi am senzatia ca am mai vorbit despre asta pe blog, imi face placere sa spun/repet,
ca in acel moment englezii au spus ceva de genul: cel care va reusi primul sa parcurga fatza pana pe varf va infaptui cea mai mare imbecilitate din isoria alpinismului.
asta era o aluzie la nemtii care catzarau pentru credinta lor in hitler; din acelasi motiv nemtii mureau in incercarea de a cuceri k2 sau nanga parbat;
un alpinist a murit exact de ziua copilului lui - vremea s-a stricat si alpinistii au ramas in taberele superioare pentru a avea sanse la varf; numai ca au murit acoperiti de avalanse;
si intr-un documentar pe deoparte un istoric spune ca nu puteau sa se intoarca acasa atunci cand s-a stricat vremea, pentru ca daca in 2-3 zile vremea era buna atunci "cum se vede asta"
iar fiul lui vobreste despre cum de fiecare aniversare a lui in loc sa fie sarbatorit, se mergea la mormantul tatalui lui si totul era foarte "trist";
in bangalore este o comunitate destul de numeroasa de arabi, se pare ca internet cafe-ul la care merg eu este si el "condus" de catre un arab, azi pe la 6 tipul care se ocupa de business a scos o carte din care a inceput sa citeasca pentru el cu voce tare, a fost foarte tare faza; respect.
eu mi-am aratat "cretinta" fata de acest tip odata cand i-am dat o hartie de 500 pentru vreo 20 rupii cat aveam sa ii platesc, iar el mi-a dat rest vreo 700 rupii si mai cauta inca 80; nu stiu cum s-au lipit hartiile intre ele, dar stiu ca i-am dat inapoi 300 rupii; m-am simtit eu foarte bine la faza asta.
am vorbit cu sormea pe net azi, cum am stat foarte mult pe mess m-a prins; de fapt voriam sa vorbesc de cand am ajuns aici sa vorbesc cu ea pentru ca, pentru cei care citesc blogul, venitul meu aici inceput prost de sambata pana luni
sambata am patit o kestie foarte nasoala, vroiam sa il vad pe taicamiu, pentru ca imi luasem si carnetul si imi terminasem si masina; ca prin "minune" m-a sunat el, sambata. numai ca el avea altceva in gand, sa faca niste prezentari la care eu nici nu ma gandeam,
se pare ca planul lui nu a fost schimbat in vreun fel in momentul in care i-am spus ca si eu vroiam sa ma intalnesc doar cu el inainte sa plec, bla bla;
asa ca la nu foarte mult timp dupa aceasta discutie telefonica m-a pus in postura de a sta "inchis" in casa in timp ce el cu tipa cu care e acum si copilul "asteptau" afara;
am dat totusi dovada de foarta multa stapanire de sine tzinand seama cati pioleti erau in casa si cate liniutze aveam la bateria din nokia.
decompensarea a venit sub forma scrisului, i-am scris prietenului ruxandrei, o lista de lucruri care vreau sa le lamuresc la mini.. el fiind englez si trecand experienta catorva astfel de masini ..
lucruri care celor de la service le sunt peste masura; tocmai pentru ca nu au vazut decat "o" masina de acest tip;
am avut 2 zile "legale" de mers cu mini-ul in saptamana dinaintea plecarii, am parcurs vreo 100 km, a fost excelent;
in mini mai am de bagat vreo 900 lire pe care i-am esalonat in trei comenzi: must, to do, faggot.
cea din must ma asteapta la mama acasa .. 12 kile de pise pentru care deja am rezervat o zi de munca la service
un scut (muie tutoror primarilor bucurestiului de la 1945 incoace) pentru cutia de viteze/baia de ulei a fost prioritatea numarul unu, dupa care pana la 400 lire nu a mai fost mult; in partea de to-do vreau spre primavara sa reinoiesc elementele suspensiei - amortizoare si pernele de aer; in zona faggot nu vreau sa ajung (atat de dragul masinii cat si pentru self-esteemu meu)
saptamana ce vine e mai relaxanta. 2 zile la client, apoi 3 zile de training la companie;
ura si la gara; am vazut camile; singurele autobuze care au usi in bangalore sunt volvo - restul nu au usi, te sui si dai jos cand vrea muskiul tau de la picioare;
nu stiu cum se citesc post-urile mele pe cealalta parte a globului, dar sincer eu ii respect pe acesti oameni;
si ma incearca o parere de rau, ajuns aici la izvoarele rromuli cand imi dau seama cat bogata si diversa era romania daca tziganii nu evoluau de la obiceiurile lor la obiceiul de a porni avaria la masina cand o parcheaza pe prima banda.
la stop un cersetor a inceput sa zambeasca cand m-a vazut, a trecut in graba pe langa celelalte masini care erau la coada, apoi a inceput sa bata in geamul masinii; la o masina obisnuita se sta cam 10 secunde, la mine se sta pana se pune verde si se bate insistent in geam;
la munca se vorbeste in indiana(una din cele 20 limbi), in afara de cuvintele tehnice care se spun in engleza (jos pruteanu)
marele meu noroc este ca cuvintele in engleza predomina discutia datorita naturii ei tehnice, iar restul se citeste din limbajul corpului
aici baietzii au un semn genial pe care desi l-am invatat nu vreau sa il fac de frica sa nu se simta cumva insultati
este un dat din cap, un stanga dreapta usor (parca ar vrea sa atinga umarul cu urechia), cu ochii inchisi sau deschisi, care exprima o stare de indoiala, un caracter mai mult informativ decat cert al lucrului ii este comunicat / il comunica.
de exemplu, daca cineva are ceva de lucrat si te duci la el sa ii spui "frate, in 5 minute plecam la masa" el o sa dea din cap in felul descris si o sa zica "vedem"
in weekend am mers la un templu in oras, foarte interesant, avea o gramada de cantine inauntrul lui iar la iesire primeai in mod gratuit un bol mic de mancare,
camera de rugaciune era un cub enorm in care urmai un traseu circular, ajungand sa te rog in fatza unui "altar" din aur, apoi in drum spre iesire treceai pe langa niste rafturi de unde puteai achizitiona carti si cd-uri
pe coridoare, tot asa .. magazine cu de toate, de la haine pana la tablorui, de la lucri din carpa pana la metale pretioase.
duminica am lucrat la mielu.ro, era si cazul, aveam un dead-line de acasa .. sa pun vreo 100 filme in baza de date din spatele harti-carti, filmele erau de mult pe server, acum sunt si accesibile;
sunt vreo doua filme la care plangi, e un film cu eric jones care urca in trei zile solo fatza nordica a eigerului - documentarul incepe cu primele tentative ale nemtilor de a urca aceasta fatza;
reactia internationala (a englezilor) a fost foarte critica atunci cand au murit primii doi alpinisti germani, desi am senzatia ca am mai vorbit despre asta pe blog, imi face placere sa spun/repet,
ca in acel moment englezii au spus ceva de genul: cel care va reusi primul sa parcurga fatza pana pe varf va infaptui cea mai mare imbecilitate din isoria alpinismului.
asta era o aluzie la nemtii care catzarau pentru credinta lor in hitler; din acelasi motiv nemtii mureau in incercarea de a cuceri k2 sau nanga parbat;
un alpinist a murit exact de ziua copilului lui - vremea s-a stricat si alpinistii au ramas in taberele superioare pentru a avea sanse la varf; numai ca au murit acoperiti de avalanse;
si intr-un documentar pe deoparte un istoric spune ca nu puteau sa se intoarca acasa atunci cand s-a stricat vremea, pentru ca daca in 2-3 zile vremea era buna atunci "cum se vede asta"
iar fiul lui vobreste despre cum de fiecare aniversare a lui in loc sa fie sarbatorit, se mergea la mormantul tatalui lui si totul era foarte "trist";
in bangalore este o comunitate destul de numeroasa de arabi, se pare ca internet cafe-ul la care merg eu este si el "condus" de catre un arab, azi pe la 6 tipul care se ocupa de business a scos o carte din care a inceput sa citeasca pentru el cu voce tare, a fost foarte tare faza; respect.
eu mi-am aratat "cretinta" fata de acest tip odata cand i-am dat o hartie de 500 pentru vreo 20 rupii cat aveam sa ii platesc, iar el mi-a dat rest vreo 700 rupii si mai cauta inca 80; nu stiu cum s-au lipit hartiile intre ele, dar stiu ca i-am dat inapoi 300 rupii; m-am simtit eu foarte bine la faza asta.
am vorbit cu sormea pe net azi, cum am stat foarte mult pe mess m-a prins; de fapt voriam sa vorbesc de cand am ajuns aici sa vorbesc cu ea pentru ca, pentru cei care citesc blogul, venitul meu aici inceput prost de sambata pana luni
sambata am patit o kestie foarte nasoala, vroiam sa il vad pe taicamiu, pentru ca imi luasem si carnetul si imi terminasem si masina; ca prin "minune" m-a sunat el, sambata. numai ca el avea altceva in gand, sa faca niste prezentari la care eu nici nu ma gandeam,
se pare ca planul lui nu a fost schimbat in vreun fel in momentul in care i-am spus ca si eu vroiam sa ma intalnesc doar cu el inainte sa plec, bla bla;
asa ca la nu foarte mult timp dupa aceasta discutie telefonica m-a pus in postura de a sta "inchis" in casa in timp ce el cu tipa cu care e acum si copilul "asteptau" afara;
am dat totusi dovada de foarta multa stapanire de sine tzinand seama cati pioleti erau in casa si cate liniutze aveam la bateria din nokia.
decompensarea a venit sub forma scrisului, i-am scris prietenului ruxandrei, o lista de lucruri care vreau sa le lamuresc la mini.. el fiind englez si trecand experienta catorva astfel de masini ..
lucruri care celor de la service le sunt peste masura; tocmai pentru ca nu au vazut decat "o" masina de acest tip;
am avut 2 zile "legale" de mers cu mini-ul in saptamana dinaintea plecarii, am parcurs vreo 100 km, a fost excelent;
in mini mai am de bagat vreo 900 lire
pe care i-am esalonat in trei comenzi: must, to do, faggot.cea din must ma asteapta la mama acasa .. 12 kile de pise pentru care deja am rezervat o zi de munca la service
un scut (muie tutoror primarilor bucurestiului de la 1945 incoace) pentru cutia de viteze/baia de ulei a fost prioritatea numarul unu, dupa care pana la 400 lire nu a mai fost mult; in partea de to-do vreau spre primavara sa reinoiesc elementele suspensiei - amortizoare si pernele de aer; in zona faggot nu vreau sa ajung (atat de dragul masinii cat si pentru self-esteemu meu)
saptamana ce vine e mai relaxanta. 2 zile la client, apoi 3 zile de training la companie;
ura si la gara; am vazut camile; singurele autobuze care au usi in bangalore sunt volvo - restul nu au usi, te sui si dai jos cand vrea muskiul tau de la picioare;
nu stiu cum se citesc post-urile mele pe cealalta parte a globului, dar sincer eu ii respect pe acesti oameni;
si ma incearca o parere de rau, ajuns aici la izvoarele rromuli cand imi dau seama cat bogata si diversa era romania daca tziganii nu evoluau de la obiceiurile lor la obiceiul de a porni avaria la masina cand o parcheaza pe prima banda.
bangalore, strazi
