asta vroiam sa fie camera mea, o camera spre lac, cu o arcada frumoasa, si cu acei copaci la linia orizontului, sa imi aduca in fiecare dimineatza aminte ca nimic nu este infinit, ca cel putzin aici pe pamant, finitul este infinit in aceeasi masura in care infinitul este finit.
o impertinenta s-a gandit sa imi spuna ea mie ca are vocabularul german mai dezvoltat ca mine.
ea invatza de trei luni, eu uit de 20 de ani. cred ca mai am mult de uitat pana sa ajunga la nivelul meu
sa ma sugi de schwantz.
pe tastaturile vechi vechi vechi apare CR, e o tasta lunguiatza in forma de ↵
Carriage return, deci, este tasta care la masinile de scris facea intoarcerea la prima coloana, randul urmator.
in jobul meu apesi enter cand vrei sa ia o comanda, sau sa confirmi ceva.
am fost cu Robert in Fagaras acum vreo 2 luni si ce a fost genial este cum am obosit amandoi, si cum l-am putut observa pe el ca se schimba odata ce oboseala se instaleaza. de exemplu cand am ajuns inapoi la cabana dupa o zi de urcat si coborat si dupa ce ne-a si plouat la un moment dat de ne-a rupt, i-am zis, daca aparatul tau s-a udat, scoate frumos bateriile din el, pune-l intr-un tricou sau prosop uscat si lasa-l in pace pana maine sa isi revina. mi-a zis ca aparatul e inchis, am zis, da este inchis dar este inchis electronic, nu mecanic, deci, curentul circula acum prin el si el asteapta sa apesi un buton ca sa porneasca, deci nu e chiar inchis, e in stand-by. si el, e inchis, eu .. nu e inchis, el... e inchis si daca nu imi era somn, cred ca continuam kestia asta mult si bine, dar am zis doar "bine, noapte buna".
dimineatza cand m-am trezit, aparatul era fara baterie si pus intr-o textila care sa absoarba umezeala din el.
ne intoarcem la tasta enter sau click next, sau orice lucru care atunci cand il apesi face ce ii spui.
eu cand obosesc, datorita felului in care obosesc eu, adica obosesc in fatza tastaturii, m-am obisnuit sa apas mai tare pe enter si sa ma astept la rezultate favorabile mie, deci cat mai putzine errori sau warninguri. warningurile sunt si ele nu factor de stress, nu ca errorile, dar oricum, un warning duce la eroare daca nu faci atentie.
si deci eu obosit, nu prea stiu sa iau no for an answer, e deformarea mea profesionala, cred ca a aparut acum vreo 8 ani.
de fapt nu e vorba de no for an answer dar daca stiu ca am de facut ceva si de dus pana la capat, nu pot sa schimb planul on the fly, si atunci cand sunt obosit si ma duc pe drumul meu ca sa termin treaba, si cineva incepe si imi explica ca ce bine e sa merg pe alt drum, se intampla lucruri in capul meu de reactionez foarte violent.
si aia e... cand sunt obosit daca nu iese duma cum vreau eu iese sange.
a doua zi imi pare rau daca interactia a fost cu un om nu cu o tastatura, dar aia e.
vreau sa imi caut un job keyboard-less, dar imi trebuie un impuls de undeva, nu stiu de unde exact.
cu acest post as vrea sa imi cer scuze tuturor persoanelor bruscate de mine ca un apasat de tasta enter.
agregate