mielu.ro - blog

18.11.02

Ce ti-as spune in lumea mea, o lume unde cuvintele inseamna exact ceea ce inseamna (!) si unde exprima aproape la perfectie trairile… Ti-as spune ca te simt aproape, ca simt o legatura intre noi, ca ma simt linistita si calma cand esti prin preajma, ca-mi vine sa te sun doar sa-ti zic “neata” sau sa te intreb cu adevarat si fara vreun motiv anume “ce mai faci”… Ti-as mai spune ca atunci cand esti langa mine imi vine in mod firesc sa te iau de mana sau sa te sarut si ca mi se pare tare ciudat ca trebuie sa ma opresc chiar inainte de a gandi una ca asta… In lumea asta a mea, toate chestiile pe care tocmai le-am scris nu ar suna ca desprinse dintr-un roman de 2 lei sau dintr-o telenovela, pentru ca aici prea putina lume e in stare sa simta asa ceva, cu atat mai putin sa o si exprime in cuvinte. In lumea asta nu exista complicatii, sau exista prea putine pentru a fi luate in seama. Aici “nu stiu ce simt” dureaza foarte putin, atat cat trebuie pentru ca ceea ce simti sa formeze un val enorm care sa mature tot ce e in plus. Aici placi sau nu placi, simti ceva sau nu simti nimic, iubesti sau nu iubesti… Iar verbul “a iubi” de aici nu are nici o legatura cu cel al oamenilior de rand… Oamenii de rand nu iubesc si n-au iubit niciodata. Ei se indragostesc si in loc sa se trezeasca prin asta ei adorm si mai adanc. In lumea asta a mea in care ma tot chinui ca o scolarita sa te aduc, a iubi inseamna o succesiune de “stari de iubire”, atat de deosebite una de alta ca nici nu-ti vine sa crezi ca e acelasi sentiment. Pana acum nici aici nu a existat iubire vesnica, doar iubiri ingropate si reinventate de fiecare data.
Ce ma fac eu, scolarita din lumea ei de vis, cand imi vine sa-ti spun tot felul de chestii de genul asta? Stii cum e sa-ti vina sa povestesti “teoria” machiajului sau a labii la inima si in loc de asta sa-ti iasa pe gura “ce-ai mai facut azi?” sau “cand mai facem machete?”. E cam ca atunci cand visezi ceva si parca ai fi constient de ceea ce se intampla, dar nu poti controla personajul care te reprezinta in vis… stii atat de sigur ce ar trebui facut pentru ca visul sa fie ceva mai bun, poate chiar perfect, dar omuletul ala – care esti tu – nu vrea sa te asculte… si te trezesti cu o boala pe el de nu-i adevarat, gandindu-te cat e de fraier si cat de fraier esti tu ca n-ai incercat mai mult sa-l convingi.
In lumea mea exista perfectiune. Aici “perfect” inseamna mai precis “perfect aici si acum”. Poate exista o anumita succesiune de momente, stari, evenimente al caror ansamblu sa-ti dea o senzatie de desavarsire, de plin, de complet… de perfect, doar aici si doar acum. Cum ar fi o dimineata in care iti dai seama ca traiesti si prin constientizarea asta traiesti si mai “tare”… si in momentul ala aproape perfect sa intalnesti o privire care sa te “dribleze de 3 ori si sa te degajeze”… sunt aproape convinsa ca nu m-ai crede ca acela a fost un moment perfect, strict momentul ala, inainte sa sa apara vreun gand care sa incerce sa aduca cuvinte ce vor strica perfectiunea… Sau cum ar fi o imbratisare, care te umple, oftezi usurat si te culcusesti, si mai lipseste doar un sarut pentru ca mementul si starea sa fie perfecte…
Acum spune-mi si mie, cum sa-ti explic eu tie teoria asta a perfectiunii? Vreau sa ti-o spun, asa – ca fapt divers, ca bucatica din mine si din lumea mea… “Si… Ce-ai mai facut in seara asta?”…
Unul dintre cele mai cuprinzatoare arsenaluri care au fost vreodata si ma dezarmezi cu o singura privire sau vorba… Asta ar trebui sa fie o problema mai mare pentru tine decat asa-zisa “amagire” care de fapt nu exista. Ma intreb cum poti fi atat de nesigur in loc sa te uiti in jur si sa vezi ce efect ai asupra oamenilor… de la cei mai… la cei mai… Pe de alta parte e poate mai bine ca nu o faci… mai bine pentru mine, evident!
Oricum… desi o faci inconstient, iti multumesc pentru ce trezesti in mine… O parte din mine care mi-e tare draga pentru ca o simt foarte aproape de cum sunt eu de fapt… un amestec de naivitate cu inocenta si vulnerabilitate, poate putin prostuta dar cu cele mai bune intentii… adultul din mine se revolta si spune tot felul de lucruri care mai de care mai mature si mai intelepte, dar scolarita se inroseste, priveste in pamant si spera ca poate maine…
Orb nu cred ca est… esti probabil orbit si speriat si sictirit ca iti tot pun diverse etichete si incerc sa te definesc… fulgi de nisip si alte alea… o fac pentru ca doar asa ma simt si tu cat de cat in control si am de ce sa ma agat… Apropo de agatat… tu chiar credeai ca nu o sa ma agat cu tot ce am de ce mi-ai zis atunci?! Poate ca pe moment te-am ascultat, dar acum…
Ma tot intreb ce vrei… cred ca pe undeva chiar nu vrei nimic acum… ceea ce nu-mi convine de loc pentru ca sunt foarte grabita de felul meu… Ma enerveaza sa trag de tine, poate chiar mai mult decat te enerveaza pe tine, si de fiecare data imi spun ca e ultima… dar de fiecare data mi se pare ca surprind un moment prielnic – care se dovedeste ulterior a fi cel mai prost moment posibil – si iar o iau de la capat… iar dup’aia am impresia ca am dat cu piciorul in ceva si te-am indepartat…
Anyway… daca ai ajuns sa citesti asta, sa nu-mi spui ca ai gasit-o…

29.11.02

Sunt un pendul in bataia unui vant continuu de emotii.
Dintotdeauna am vazut lumea si viata prin ochii altcuiva. Prin ochii tai mi-a placut cel mai mult… Dar acum trebuie sa invat sa vad singura… Dragostea nu inseamna a privi cu ochii celuilalt… “ci a privi impreuna in aceeasi directie”… Vreau sa devin vantul si sa-mi gasesc directia… Atunci, daca vei mai fi aici, te voi lua cu mine…
Ce sa mai spun cand s-a spus totul…?
…Vreau sa te iubesc…

De unde nevoia (maladiva) de a transforma cea mai nesemnificativa traire sau cel mai minor eveniment intr-o metafora?

18.12.02

Mi-e frica sa ma dau altcuiva pentru ca nu stiu ce ar face cu mine. Chiar daca tot ce iti dau se loveste de tine si cade, macar e ceva cunoscut si cat de cat previzibil si familiar.
Mi-e frica ca daca ma dau altcuiva ma voi pierde.

21.12.02

Stiai ca insemni ceva pentru mine. Vedeam asta in ochii tai. Cu privirea asta imi placea sa ma leg de tine. Acum cand te-am gonit din mine privirea ta e goala, la fel ca sufletul meu instrainat.

Iubire solo

Ma gandesc la tine din inertie. Nu exista miscare perpetua. Nu-ti mai dau voie sa ma imbrancesti cand ma opresc.

Nu stiu cine sunt. Incerc sa-mi amintesc ultimul moment cand am stiut.

3.01.03

Vreau sa te vad urat. Sa-ti vad bubele si viermii care-ti colcaie in ochi, membrele diforme si gura spurcata. Ochii nu ma asculta. Sunt handicapati de sufletul care urla de singuratate si raceala, sufletul care vrea, care doreste, care s-ar cufunda si s-ar ineca in cea mai abjecta mocirla cu cea mai mare voluptate. Ma infund in mlastina urateniei tale. E atat de intuneric ca vad numai lumini.
Esti cosmarul din care nu ma pot trezi. Piatra pe care nu reusesc s-o scot din pantof, aschia de sub piele care cu cat incerci mai mult s-o scoti, cu atat se infunda mai tare.
Obosesc din ce in ce mai rau.
Pana cand?

Doi politisti pe un aeroport.
- Mai, eu nu pot sa inteleg cum poate un terorist sa deturneze ditamai avionul care e asa de mare...
- Mai tâmpitule, nu-l deturneaza când e la sol, ci in aer sus când se face mic de tot...

Frantzuzoaica, englezoaica si tziganca stau de vorba.
Frantzuzoaica: Sotzu' meu nu mai facea nimic in casa, asa ca m-am decis sa nu mai fac dragoste cu el. Prima zi n-am vazut nimic, a doua zi la fel, a treia zi am auzit cum facea mancare in bucatarie ...
Englezoaica: Al meu la fel ... prima zi n-am vazut nimic, a doua zi la fel, a treia zi am auzit aspiratorul in sufragerie ...
Tziganca: Mda, asa si la mine ... prima zi n-am vazut nimic, a doua zi la fel, a treia zi am inceput sa vad cu ochiu' stang ...

8.11.02

Bibelou… bibelou rar pus intr-o vitrina prea mare si impunatoare… prea multa atentie, prea multa importanta, prea multa liniste... un cutremur care ar trebui sa sparga vitrina, dar n-o face… bibeloul se sparge si se recompune, dar nimic nu se schimba… vitrina ramane aceeasi… oamenii se schimba, dar in loc sa-si puna intrebari iau totul ca atare si nu baga nici macar o floare in vitrina… sterg praful cu constiinciozitate, dar nici macar o floare deasupra… macar langa… nimic… castelul de fildes care se surpa sub nimic si recreste pentru a se surpa din nou…

De ce sa tratezi un om ca pe-o floare? De ce sa-l percepi ca pe-o floare? Sa-l culegi, sa-l ignori, sa-l arunci, sa-l adulmeci cu nesat neindraznind sa te atingi de el, sa-i faci cea mai mare nedreptate si sa-l pui intr-un buchet… sa-l si ambalezi pentru a savarsi crima pana la capat… fara ca macar sa observi ca intr-un buchet nu sunt niciodata 2 flori la fel…

A nu lasa copiii sa moara… a nu-i lasa sa doarma cel mai negru si mai sinistru somn… a deveni “mare”… mare = plin de griji ireale, absurde, aberante si mai ales neimportante… mare = orb la tot ceea ce este frumos, nou, fascinant, uimitor, uluitor… mare = sa vezi doar gri si negru, doar “atunci” si niciodata acum… a nu lasa copiii sa se piarda… sa-si piarda scanteia care sclipeste destul de lung si tare ca sa-ti arate tot ce-i frumos si tot ce merita… adica Totul.

13.11.02

Starea de spirit e direct proportionala cu inocenta. Inocenta, din fericire, nu se pierde niciodata in intregime, doar fluctueaza mai mult sau mai putin. Ca dovada, cei mai mari deprimati ai tuturor timpurilor, au avut macar cate un moment, oricat de scurt, de calm, de bine, sau chiar de bucurie… inexplicabile… Aceea era inocenta din ei, agonizata si agonizanta la maxim, ce-i drept, dar inca acolo, ascunsa intr-un colt si inchisa ca o fiara monstruoasa.
Te uiti cateodata in oglinda si te sperii de cat de urat poti fi… ochii te tradeaza, goi, mati, inexpresivi. Alteori insa, fara vreun motiv anume, radiezi, o sclipire din ochi iti construieste o frumusete discreta, care, daca esti destul de atent, te bucura, dar doar pe tine… si asta e tot sarmul inocentei… Sa te balacesti singur si vesel in ea, ca un bebelus care el singur stie de ce gangureste si rade cand se joaca.
Inocenta trebuie hranita cu vise si scenarii, altfel uratenia lipsei ei va fi si mai infricosatoare.

Abandon, singuratate, confuzie… energie nefocalizata care daca ar avea o tinta ar exista si un fitil pentru acest coktail Molotov nevrotic!
Cand stii tot… vezi tot atat de clar… ai face ce e “bine” daca ar vedea si ceilalti… doar ca nici cei care vad nu vor s-o faca… Te imbraci in abandon, singuratate si confuzie si te pisi pe toti cu energia ramasa.
Furie? Neh… prea lene… mai bine pustiu si gol decat sa risti sa “umpli ceva rupand din tine”.
Nimic nu e usor, asta e clar… dar oare cand si cum iti dai seama ca pragul de care te incapatanezi sa dai cu capul e un zid de care nu poti trece? Preferi sa te gandesti totusi ca s-a auzit de oameni care pot trece prin ziduri… daca in realitate “cica” se poate, de ce nu si metaforic?!
Zile prea scurte si prea goale, nopti prea lungi si prea pline… macar de n-ar fi intrerupte de lumina asta chioara de toamna.
Vreau o reteta pentru a baga oamenilor mintile in cap. Vreau o insigna cu mine toata pentru a putea fi lasata in pace si luata ca atare. Vreau ce nu pot sa am. Vreau sa vreau asta pentru ca altfel ar fi prea simplu si m-as stinge. Vreau ca in momentul in care obtin ce mi-am dorit sa pot sa respir, altfel decat gafaitul unei placeri perimate.
A “spala sentimente si simtiri”… Vreau mult MULT Dero! Vreau sa mi le pot spala singura… in loc de asta ma uzez singura si ma mir de privirile tocite din jurul meu.

Masturbarea inimii…
M-am indragostit – pe mine “ma”! – iubesc, fara “te” si termin intr-un urlet de durere.
Inima, la fel de educabila ca orice organ, in placere sau durere… cum sa doara ca sa-ti placa, cum sa-ti placa sa te doara… mai ales asta…
Momentul de scapare, o neatentie asteptata febril, care aduce, care tranteste ce incercai sa retii, sa educi… si trasnetul care vine prea devreme sau prea tarziu… ramane insa o placere in neasteptat, mai mica decat cea educata, calculata… ramane o placere si un gust amar, asteptand bolnav pofta.

14.11.02

Ma ascund cu un machiaj puternic care sa ma apere de tine. Umbre sa-mi acopere nesiguranta, contururi care sa ma ofere pe un platou invizibil, fard care sa-ti arate ce vrei sa vezi.
Te boiesc in culori de clovn in speranta ca vei da de o oglinda care sa te sperie asa cum esti. Clovnul devine mim, iti imping si iti imbrancesc gesturile aberante ramase fara vorbe pana cand te hotarasti sa traiesti, apa care imi va spala griul de sub ochi.

Nu exista cuvinte goale, doar vorbe goale.

(put some sense in it ! integer out of range Ilinca, fetitza unor prieteni)