mielu.ro - blog

sunt doua categorii noi pe blogul meu, una facuta acum cateva luni, goala, se numeste FUD (tzine cursorul suficient deasupra ei si ruland o versiune noua de browser o sa te luminezi despre ce e vorba) si acum TAZMANIA. FUD e gol, scriu in "drafts", dau publish mai incolo. nu stiu cand.

TAZMANIA e tzara minunata a noului, tin minte ca odata la o sedintza, mi-a pasat prea putzin ce spunea o manageritza, prea putzin m-a interesat vreo componenta a ei, overclocked or not. pur si simplu, notam TOATE expresiile pe care le folosea, vorbea in engleza si storceam din discursul ei tot ce puteam stoarce.

era tot atunci cand citeam documentatii si treceam de la o pagina la alta ca si cum erau servetzele si imi suflam nasul

acum sunt in Tazmania, e un loc nou, lucrurile par la fel ca pana aici, ca un drum facut in cerc, cu exceptia unei forme de salut si a unor cuvinte auzite aievea, totul este la fel ca pana acum, mai putzin eu, eu sunt putzin altputzin. (cuvant nou, ta na na).

e un lichid verde care trebuie sa il beau in primele zile, sa ma obisnuiesc cu noul, nu totul e nou, multe lucruri incep de unde altele s-au sfarsit, dar sunt o continuare.

From TAIL to HEAD, the menu has been "followed" as a good bye thing.

minunea unei voci puternice, unui pumn strans cu putere, unei reusite.

il sun pe un prieten al meu, nu cred ca pot defini altfel relatia, un domn trecut de 80 ani.
nu l-am cunoscut decat la extremele vietzii, cand eram fie prea mic, fie prea "batran".
este genial, are in minte tot felul de lucruri, se lupta pentru el, doreste.
un om care doreste pentru el, diverse.

am dorit si eu pentru el... sa fie sanatos, asta cand l-am sunat acum o luna, a raspuns la telefon sfarsit si m-am panicat maxim, apoi nu a mai raspuns, apoi a raspuns iar. eram pe filmul cu mars rover, care dupa nustiu cate luni de lipsa de soare raspundea iarasi. dar totusi, era dihel, abia reusisem sa iau legatura cu el.

dihel, i-am facut un singur cadou in viatza asta, o kestie care mi-a parut mie ca merita, o chestie tech.
i-am luat un gps, vai si ce film a fost cu gps-ul. a fost o revelatie sa il vad manevrand acea scula, imprumutata si atunci am zis, ok, primul drum spre nord il face cu gps.

dihel a reusit sa scrie adresa, sa aleaga tzara, sa vada linia trasata cu alta culoare, totul pe un touch screen, totul atat de clar, legat atat de frumos, incat am zis, da, merita. incredibil.


in fine, azi am vorbit cu dihel, e bine, saptamana trecuta era in spital, azi e bine.
astepta stirile, nu stiu de ce, ce stire poate sa mai fie cand ai trecut de 80 ani ?

e bine, asta pot spune, vocea lui era iarasi plina de viatza, i-am zis ca il duc eu din nord in sud anul asta, in timpul migrarii lui, de la DE la RO, ca sunt eu aripile lui in cei aproape 1500 km parcursi de sus in jos in fiecare an primavara.