Acest stravechi obicei al primaverii este specific poporului roman si isi are originea in credintele si practicile agrare. Sarbatoarea lui are loc in prima zi a lui martie, considerata ca prima luna a primaverii. La Roma, inceputul anului nou se sarbatorea la 1 martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al cimpului si al turmelor, zeu care personifica renasterea naturii.
La vechii traci aceleasi atribute le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul sau fiind legat de glia materna si de vegetatie. Lui ii erau consacrate sarbatorile primaverii, ale florilor si fecunditatii naturii.
In multe sapaturi arheologice din Romania s-au gasit martisoare cu o vechime mai mare de opt mii de ani. Sub forma unor mici pietre de riu vopsite in alb si rosu, ele erau insirate pe ata si se purtau la git. culoarea rosie, data de foc, singe si soare, era atribuita vietii, deci femeii. In schimb, culoarea alba, conferita de limpezimea apelor, de albul norilor era specifica intelepciunii barbatului. De altfel snurul martisorului exprima impletirea inseparabila a celor doua principii ca o permanenta miscare a materiei. El semnifica schimbul de forte vitale care dau nastere viului, necurmatul ciclu al naturii. Culorile alb si rosu au ramas pina in zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regasite si la bradul de nunta si inmormintare.
Raspindit in toate provinciile tarii, martisorul este pomenit pentru prima data de Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian relateaza ca in Moldova si Bucovina martisorul consta dintr-o moneda de aur sau de argint legata cu un snur alb si rosu la gitul copiilor. Era credinta ca portul martisorului face ca acestia sa aiba noroc. Fetele il purtau timp de douasprezece zile la git, dupa care-l prindeau in par si-l tineau astfel pina la sosirea berzelor sau pina ce inflorea primul pom. Dupa aceea, cu snurul legau creanga pomului, iar cu banul respectiv isi cumparau cas, pentru ca tot anul sa le fie fata frumoasa si alba.
Pornind de la traditia de mai sus, Tudor Arghezi face speculatii asupra istoricului martisorului. Reproduc in forma originala citeva pasaje din volumul Cu bastonul prin Bucuresti , recunoscute pentru pitorescul lor:
...La inceput, atunci cind va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vintul de primavara le pateaza pielea si nu era niciun leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa cae au venit carturaii, facind "farmece" si facind si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atit de bun incit toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la git.
...Vintul usure de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor, si ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vint dar si de deochi.
Un giuvaergiu, ca sa-si vinda firele vindecatoarre mai iute, avu ideea sa atirne de ele cite o marturie, care a intrat in pret. Pecind se platea firul, bijuteria era gratuita. Regula s-a stricat cind bijuteria incepu sa fie vinduta, devenind gratuit firul de matase.
In zilele Reformei, la inceput de primavara, Bucurestii au perezentat un aspect mai fragezit. Pentru ca romanul e totdeauna intreg si solidar cu sine: timpurile de truda si piinea nu-l pot abrutiza pina la uitarea sarutarii si a podoabei - la urma urmelor el nu se lasa biruit pina in suflet si singe de ingrijorarile grotesti ale economiei de piata si de dobinda bancara.
O stea i-a rasarit pe piept, martisorul...
agregate