incepuse sa imi fie frica de mine, de trairile mele si de ce simteam/spuneam,
vredeam reactia celorlalti si poate, pentru intaia oara conta.
ea, ea e departe, dar e totusi undeva.
de cat timp o cautam, acum stiam ca exista.
ea, ea spunea tot felul
de cat timp visam sa le aud, acum le stiam.
totul din mine ar fi fugit la ea,
si totusi ... frica.
pana unduie incet, lasand umbra unei aripi pe foaia scrisa pe jumatate.
nu mai credeam in propriile-mi vise.
ma simteam asa de departe de ele
stateam, undeva intr-un loc, parca prins in multime, de multime,
eram undeva la mijloc, la mijloc intre ce visam si ce se intampla. amandoua erau departe.
cred, cred, ca mor iarasi.
p.s. asta am apucat sa scriu aseara (fara sa fiu baut, acum sunt de aceea am publicat acest text) .. e fata 4, pentru cei ce au apucat sa citeasca celelalte fete de la mine din "scris".
| |