Era aproape de pranz, incarcam sa cobor pe Valea Cerbului.
Viscolul de pe platou ma manase departe de poteca asa ca eram acum nevoit sa cobor pe altundeva.
Odata inceput coborasul vantul cel rece nu ma mai mana atat de puternic din spate.
Eram undeva in zona costilei pentru ca doar aici vantul isi schimba directia cand inaintezi spre releu.
Gore-le isi facuse treaba si numai barba imi fusese prinsa de o crusta rece, alba, de gheata si zapada.
Respiram greu si zapada afanata ma facea sa ma gandesc la avalanse.
Prind betele in rucsac, acum, si scot pioletul cel lung, ma uit iarasi la iadul ce se dezlantuia sus si din care tocmai iesisem.
Vara cand mergi pe platou ai impresia ca este o joaca, poate oricine sa iti ajunga oriunde, dar asta doar cand este soare si nu bate vantul, iarna lucrurile stau altfel, mult altfel.
Incep sa cobor tinand pioletul de lopatica cu manusile ce au un singur deget si il infig incet in zapada atunci cand caut un punct de sprijin.
Coltarii se infigeau cu sete in zapada inghetata, ce facea stratul cazut peste noapte si in dimineata aceea sa alunece atunci cand inaintam.
Cerul devine senin iar soarele straluceste acum puternic incalzind totul din juru-mi.
Peretele ramanea rece de fiecare data cand il atingeam iar pe celelalte vai ce urcau se vedea gheata, pesemne zapada noua alunecase de pe ele.
Bolovani si saritorile erau acoperiti de zapada, nici nu se simteau, nici nu puteai sa ti inchipui, nici nu puteai sa ti imaginezi fara sa ii fi vazut macar o data, vara.
O cascada de gheata ma astepta aproape de padure. Ma astepta lina si abrupta; inghetata si inzapezita; rece si calda; luminata de soare si umbirita de luna; mareata si in acelasi timp mica fata de peretii muntelui.
Trecusera cateva ore de sus, eram obosit si nu o doream, nu eram pregatit pentru ea. O visasem ce e drept de multe ori, dar doream sa stau la baza ei noaptea, cu un cort in care sa imi fie cald. Dimineata, sa o urc nu sa o cobor si sa ma joc cu ea, nu ea cu mine, sa o ating cald, nu sa o simt rece, sa o sarut, nu sa ma zgarii in tzepii de gheata, sa o lovesc incet si cu sete in acelasi timp, nu sa caut sa ma feresc de bucatile de gheata si piatra ce cadeau in urma mea.
Imi pun hamul, scot din rucsac coarda, un piton si o caraba. Bat pitonul in gheata, trec o caraba prin el, ma las apoi in coarda usor de tot.
Ma pregateam de rapel cand se aude o bubuitura, apoi un zgomot lung aduce o avalansa... O vad cum pleaca, era deja la jumatatea vaii cand ajung sa ii simt suflul rece, cum ma ating primii fulgi de zapada.
Sar, sar fara sa ma mai uit si imi dau drumul lung in coarda, eram la jumatatea peretelui cand ma opintesc cu coltarii in gheata si infig pioletul intr-o crapatura, trag apoi de el fara mila si imi asigur un puct de sprijin. Ca intr-o cascada zapada adusa de avalansa trecea la cativa centimetrii de spatele meu, suficient de depare ca sa nu ma traga cu ea, suficient de aproape ca sa ma umple de zapada.
Nu era zapada, era ceva rece, ceva ce se transforma in crusta pe mine, ceva ce ma infiora, ceva ce ma facea sa tremur, dar nu de raceala vantului sau a zapezii ci a clipei. Brusc, fara vreun avertisment, fara vreun semn, fara vreun motiv, se opreste, se termina, inceteaza.
Nu mai curgea zapada, nu mai urla valea. Cobor privirea, in jos, sub mine, acolo unde totul era acum calm, inghetat. Zapada nu avea forma ei, afanata, lina, neteda, era acum un morman alb, de gheata, de stanca, de pini si crengi de jnepeni.
Vad jos la baza perelui ceva rosu, ceva ce nu trebuia sa fie acolo. Cobor repede, ajung jos si imi dau drumul din coarda. O las sa coboare singura din piton, si vad jos .. o fata..
Cu parul ei lung, stand pravalita pe zapada inghetata, cu fara in jos, cu parul ei lung si negru ca colbul. O strig, o chem, o intorc cu capul spre mine.. si o recunosc.
Strigatul meu rasuna surd in bataia unui vant rece ce poarta lacrimi ce deveneau in caderea lor efemera fulgi de gheata.
Mi-o aduc aminte ca in seara in care am auzit-o intaia oara, intaia oara vobrind, vorbind si cantand, cantand si dansand, in cabana ascunsa de padure si de pereti goi de stanca.
Era calda, atat de cald ca ar fi topit un suflet de gheata. Era frumoasa, atat de frumoasa ca ar fi putut cuceri orice barbat. Era desteapta, atat de desteapta incat ar fi putut intr-o clipa sa isi dea seama care ii e bun ei.
Ochii ei, atat de mari cand ma privea pe mine, atat de mici cand privea in jur, ii acoper cu palma si apoi usor trag pleoapele cu degetele, ce imi tremurau, peste ei ... ii inchid eu pentru utima oara, pentru ea.
Adusa de avalansa, adusa acum, in bratele mele, acum cand suflul ei nu ma mai incalzeste...
Nu mai ascultam vantul ce se intetise, nu mai simteam frigul ce cuprindea muntele, nu mai vedeam intunericul ce se lasa peste noi, nu mai simteam decat raceala ei, nu simteam decat un mare gol in sufletul meu.
Si adorm in bratele ei, mi-o amintesc, mi-o visez, mi-o doresc, si ma trezesc.. sarutand buzele ei reci.
Ma ridic dupa ce am stat sa o incalzesc toata noaptea.
O las acolo, o las pe munte ca sa isi gaseasca linistea...
Motive ...
anul acesta iarasi ghioceii vecinei mele ce a murit pe jepi intr-o vara cu mult timp inainte ca eu sa ma fi nascut au inflorit in gradina din fata blocului, aproape de gradinita mea cu flori;
anul acesta ghioceii mei nu au aparut din pamantul lutos; nu au vestit primavara; nu mi-au bucurat privirea;
ma intorceam din Timisoara si ma gandeam la tot felul, am gasit inspiratia sa pun pe foaie prima parte a textului si idei pentu restul.
idiotii de la CONNEX gratie cartelei KaKa (Kamarad) au reusit sa demonstreze lumii ce retea de un cent au; nu doresc nimanui sa simta nevoia de a suna un salvamontist cand se afla intr-o situatie critica si sa ii dea NETWORK BUSY.
| |